loader
Foto

Film pentru întreaga familie, la TVR2: Pierduţi în junglă

Pe 28 octombrie, de la ora 21.10, urmăriţi o nouă ecranizare a regizorului Richard Boddington, despre aventurile prin care trec doi copii şi câinele lor, în sălbăticie.

 

Săptămâna trecută, la TVR 2 aţi putut urmări filmul de aventuri “În mijlocul sălbăticiei”, primul film din seria “Against the Wild”. Săptămâna aceasta urmăriţi cel de-al doilea film din această serie, realizat trei ani mai târziu, de acelaşi regizor şi producător, Richard Boddington. Chiar dacă povestea este cumva similară, doi  copii şi un câine trebuie să facă faţă pustietăţii şi să supravieţuiască în sălbăticie, acest al doilea film are mult mai multe elemente în plus.

(oar_w460)

Pierduţi în junglă (AGAINST THE WILD 2: SURVIVE THE SERENGETI) are mai multă aventură, mai multe pericole şi animale de înfruntat, mult mai multe provocări şi obstacole de depăşit. Ryan şi Emma, chiar dacă sunt fraţi, nu se înţeleg absolut deloc. Cu toate astea, cei doi sunt convinşi că ven.ind în vizită la tatăl lor care lucrează în Africa, vor avea o vacanţă plină de distracţii. Asta până când avionul de mici dimensiuni care-i ducea la destinaţie se prăbuşeşte în Serengeti, în mijlocul pustietăţii şi a animalelor sălbatice. Însoţiţi doar de câinele Chinook - un curajos Malamut de Alaska - cei doi copii vor avea de înfruntat cele mai neaşteptate pericole, dar şi propriile lor spaime şi probleme. Având numai câteva lucruri vitale pentru supravieţuire, cei doi copii înţeleg că trebuie să lase deoparte neînţelegerile dintre ei şi să formeze o echipă. Împreună cu prietenul lor patruped, cei trei pornesc într-o cursă contra-cronometru pentru a ajunge la civilizaţie înainte de a fi învinşi de sălbăticie, de căldura extremă, de deshidratare, epuizare sau inaniţie. În tot acest timp, mama copiilor (interpretată de actriţa Jeri Ryan cunoscută din filmul Star Trek Voyager) demarează căutări asidue pentru a-şi recupera copiii înainte de a fi prea târziu.

(oar_w460)

Simpaticul câine se numeşte Yoshi şi a fost antrenat special pentru acest film. Ca orice alt actor, el a susţinut audiţii pentru a fi ales şi a avut de trecut mai multe teste până a convins că este cel mai bun candidat pentru acest rol dintre patru finalişti din rasa Malamut de Alaska. El a fost ales şi pentru faptul că fiind originar din Africa de Sud, a fost cel mai adaptat condiţiilor de filmare şi animalelor din sălbăticie. Cu toate acestea, antrenamentul lui Yoshi a durat 10 luni şi numai când dresorul lui a anunţat că antrenamentul este gata, s-a dat start filmărilor. În film, câinele este cel care îi ajută pe copii să depăşească frica şi obstacolele, să treacă peste certurile dintre ei, să capete încredere şi să supravieţuiască. În realitate, câinele Yoshi, în vârstă de trei ani, s-a dovedit cel mai sincer şi natural actor, el simţindu-se cu adevărat ca acasă în sălbăticie.

Stăpânii lui Yoshi au declarat că după film, acesta a devenit o adevărată stea de cinema, căpătând nenumăraţi fani. Cu toate acestea, celebritatea nu i s-a urcat la cap, Yoshi rămânând acelaşi câine simpatic şi prietenos cu ceilalţi trei patrupezi ai familiei sale: o femelă Malamut, un Jack Russell Terrier şi un Labrador.

PIERDUŢI ÎN JUNGLĂ (AGAINST THE WILD 2: SURVIVE THE SERENGETI - Canada, Africa de Sud, 2016)
Regia: Richard Boddington
Cu: John Paul Ruttan, Ella Ballentine, Jeri Ryan

12:00 Telejurnal TVR2

* Sport* Meteo

Transmisiune directă

Translator mimico-gestual Lena Dermengiu

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

12:40 Teleshopping

 
CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

Folclor vs. music-hall, la „Drag de România mea!”

Duminică, 21 aprilie, de la ora 15.00 la TVR 2 vă oferim în dar o ediție savuroasă „Drag de România mea!”, cu genuri variate, de la folclor, până ...

 

#tvr2