loader
Foto

Galerie foto

Experiența „New York”, într-o serie documentară semnată de Sanda Vișan

Din 20 ianuarie, telespectatorii TVR 2 sunt invitați la o plimbare prin celebra metropolă americană pentru a descoperi felul în care spațiul urban reflectă filosofia de viață a unei comunități aflate în continuă schimbare.

 

Întâlnirea cu orașul New York este o experiență greu de egalat. Considerată a fi capitala financiară și culturală a lumii, metropola care a inspirat filme celebre, seriale, cărți și melodii este, de 400 de ani, locul de întâlnire a tuturor raselor şi culturilor. Din 20 ianuarie, seria documentară semnată de Sanda Vişan, „New York”, invită telespectatorii TVR 2 să descopere „la pas” metropola americană. Sâmbăta și duminica, de la ora 12.00, de-a lungul celor zece episoade, vom cunoaște secretele din inima New Yorkului, care este Manhattan, prin locurile sale iconice, dar şi prin cele mai ascunse, dar la fel de fermecătoare. „Vă pot spune ce am simţit cu mulţi ani în urmă, ca tânără bursieră Fulbright, la prima întâlnire cu metropola: m-am îndrăgostit. Şi fermecată am rămas până în ziua de azi. E un loc care fierbe în fiecare clipă, zi şi noapte. Şi zgârâie-norii, şi reclamele, şi bisericile, şi metroul, şi sălile de spectacol, şi bulevardele, şi parcurile, şi podurile, şi oamenii, totul are un farmec unic. E un loc hipnotic. Oraşul prin excelenţă, creat prin energia nemăsurată a oamenilor veniţi de pe toate continentele”, a spus realizatoarea TVR Sanda Vișan.

Experiența newyorkeză ia startul sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 12.00, cu o vizită în cea mai veche clădire publică, folosită fără întrerupere: capela unde a venit să se roage, după ceremonia de învestitură din 1789, primul preşedinte al tânărului stat american, George Washington. „De 252 de ani se slujeşte neîntrerupt în Saint Paul Chapel, care este biserică episcopală. Vecinătatea ei cu  World Trade Center a transformat-o, după atacul terorist din 2001, într-un loc esenţial în efortul colectiv de salvare a victimelor atacului, fiindcă aici s-au odihnit şi au mâncat pompierii, poliţiştii şi voluntarii care au lucrat vreme de opt luni. Un altar memorial aminteşte tragicul eveniment. Lacaşul este monument naţional, aşa că este bine păstrat, în eleganţa sa georgiană”, a adăugat realizatoarea TVR.  Plimbarea continuă apoi din vârful sudic al insulei Manhattan, primul colonizat în secolul al XVII-lea şi prins apoi în vârtejul dezvoltării imobiliare, cu o urcare în celebrul zgârâie-nori: Empire State Bulding.

Excursia de duminică, 21 ianuarie, începe în metroul din New York, loc prin care trec, zilnic, sute de mii de oameni. „Este o încântare să străbaţi culoarele metroului newyorkez, cu varietatea sa ornamentală. Există hărţi disponibile peste tot, direcţiile sunt clar marcate, în orice poziţie te-ai afla în tren, poţi şti în ce staţie eşti, fiindcă numele staţiei nu apare pe perete doar într-un loc, ca la Bucureşti, ci de mai multe ori, pe toată lungimea staţiei. Dar cel mai extraordinar este spectacolul uman, cu diversitatea sa rasială, culturală, socială”, explică Sanda Vișan.

În săptămânile următoare, serialul documentar „New York” continuă la TVR 2 cu alte atracții. „New Yorkul este un oraș cu un milion de chipuri, dar ce m-a interesat în această "privire de aproape" a fost să surprind felul în care spațiul urban reflectă filosofia de viață a unei comunități aflate în continuă schimbare, care până nu demult nu ezită să se despartă fără regrete de trecutul sau urbanistic. Iar câteva monumente din Manhattan, despre care vorbesc în seria documentară, salvate după lungi bătălii în instanța, sunt dovadă vie a dinamismului societății americane, care și-a asigurat mecanismele de negociere, ce-i asigura optimă funcționare. În America, oricine poate învață cum să-și iubească propria țară, oriunde s-ar află ea. Învață, adică, ce să-i dea, dar și ce să aștepte de la ea”, a mai spus Sanda Vișan.

14:00 Cursa prin istorie (R)

Producatori: Anca Berlogea-Boariu si Aziza Micu

Realizator Anca Berlogea-Boariu
Prezentator Adriana Irimescu
Jurnalist Stefania ȚTene

(Reluare)

15:00 Teleşcoala

*Clasa a VIII-a Sezon Nou

* Matematica

Producator: Sinziana Milosoiu

 
CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne invită joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

Folclor vs. music-hall, la „Drag de România mea!”

Duminică, 21 aprilie, de la ora 15.00 la TVR 2 vă oferim în dar o ediție savuroasă „Drag de România mea!”, cu genuri variate, de la folclor, până ...

 

#tvr2