loader

Horoscopul zilei de 9 iunie

Astăzi, Venus și Jupiter se întâlnesc în Rac. Prima lor conjuncție, de când Jupiter a intrat în acest semn, a avut loc pe 12 august 2025. Avem oportunitatea să descoperim ce am cultivat în tot acest timp și ce a prins rădăcini. Poate că am câștigat mai multă încredere, am investit emoțional într-o relație, în familie sau în siguranță, confort și stabilitate. Racul este puntea care ne leagă de trecut. Ne amintește că aparținem unui loc sau unei comunități, că avem o istorie. Ne învață să ne onorăm amintirile, să recunoaștem că tot ce simțim contează și să fim recunoscători pentru toate experiențele care ne-au adus unde suntem astăzi. Întrebarea importantă acum nu ar trebui să fie „ce îmi doresc mai mult?”, ci „ce merită cu adevărat atenția mea?”. În același timp, cuadratura Mercur în Rac – Saturn în Berbec ne readuce cu picioarele pe pământ. Recunoaștem că aparținem unei comunități, dar învățăm și să fim pe cont propriu. Nu este timpul să ne pierdem în fantezii, ci să ne concentrăm pe priorități. Iar dacă întâmpinăm obstacole, este semnul că ne sunt testate disciplina, răbdarea, rezistența și, mai ales, motivația. Cu Luna în Berbec, în descreștere, acționăm în direcția eliberării de ceea ce nu ne susține independența. Pallas și Saturn, aflate în conjuncție în Berbec, ne arată că avem la îndemână soluții strategice și că ne putem organiza eficient resursele astfel încât să ne concretizăm viziunea.

 

Berbec

Vei simți nevoia să clarifici o chestiune care ține de casă, familie sau de siguranța emoțională. Contextul este favorabil pentru împăcări, apropieri, găsirea unei soluții care să mulțumească pe toată lumea, însă nu vei putea evita partea de responsabilitate care îți revine. Unele cuvinte te pot atinge mai ușor decât de obicei și există riscul să răspunzi înainte să înțelegi intențiile reale.

Taur

Azi simți direcția înainte să se contureze. Știi ce ai de spus sau ce pas trebuie făcut pentru a pune în mișcare planuri legate de studii, călătorii, colaborări. Timpul petrecut în liniște te-a ajutat poate să înțelegi nu doar ce îți dorești, ci și ce nu mai poate continua în același mod. Pot apărea informații care îți confirmă că ești pe drumul potrivit, însă unele răspunsuri vor cere mai multă răbdare decât ai fi vrut. Totul începe să se lege firesc, pe măsură ce elimini îndoielile care te țineau pe loc.

Gemeni

Dacă ai făcut o investiție sau ai depus efort constant într-un proiect important pentru tine, acum încep să apară primele rezultate concrete. Poți găsi o variantă eficientă de a-ți gestiona banii, timpul sau energia, mai ales dacă ai în vedere obiective pe termen lung. Dacă ești implicat într un proiect colectiv, o să-ți fie clar în ce măsură ești dispus să mergi mai departe. Gândirea strategică și răbdarea îți pot fi de folos dacă vrei rezultate solide dintr o asociere pe termen lung.

Rac

Nu sunt multe ocazii ca aceasta în care poți să strălucești fără să faci vreun mare efort. Poți avea mai multă putere de influență asupra celorlalți decât de obicei și oportunități reale de creștere profesională. Condiția este să iei decizii mature și să fii consecvent. Va trebui să faci un efort ca să-ți controlezi azi tonul și reacțiile, dacă nu se aliniază totul cum ai vrea sau ți se pare că cineva îți știrbește autoritatea.

Leu

Multe răspunsuri vor veni azi mai degrabă din introspecție decât prin conversații. Înțelegi că nu e nevoie să forțezi ușile închise și că mereu sunt altele care te așteaptă deja deschise. Pentru că ai în vedere menținerea confortului emoțional, nu mai mergi în direcții care nu te ajută nici să evoluezi, nici să te bucuri. Chiar dacă simți nevoia să iei o decizie rapid, poate în legătură cu o plecare, niște studii sau chestiuni juridice, contextul te-ar putea face să încetinești și să verifici mai bine înainte de a trage concluzii.

Fecioară

Nu-ți trebuie neapărat un motiv ca să dai o mare petrecere. Prietenii abia așteaptă, însă, să sărbătoriți chiar și o simplă zi de marți. Un sprijin neașteptat poate apărea exact acolo unde aveai nevoie de mai multă încredere. Planurile pe termen lung sunt pe cale să capete o structură. Dar e nevoie să verifici resursele concrete pe care vrei să le implici, să faci o strategie și să vezi și limitările, nu doar beneficiile.

Balanță

Poți primi în sfârșit o formă de recunoaștere sau vizibilitatea profesională pe care o așteptai de ceva timp. Se poate deschide și o oportunitate de schimbare a carierei. Odată cu asta, apar și alte cerințe, responsabilități sau standarde mai înalte, pe care trebuie să le respecți. Un parteneriat important îți cere maturitate și decizii bine cântărite, pentru că influențează direct modul în care ești perceput. Sunt recomandate acțiunile lente și strategice.

Scorpion

Ți se conturează azi o cu totul altă perspectivă. Se poate ivi șansa unor studii, călătorii sau experiențe noi. Nu te pierde, însă, în fantezii; obligațiile concrete nu dispar ca prin farmec. Este nevoie de disciplină, calm și răbdare pentru a le gestiona, exact ceea ce nu prea îți vine să faci acum.

Săgetător

Se pot produce schimbări majore în felul în care gestionezi resursele comune, investițiile sau legăturile emoționale profunde. Există potențial pentru apropiere și încredere, însă doar acolo unde există și sinceritate. Unele limite și responsabilități devin mai clare și tocmai de aceea relațiile sănătoase se pot consolida. Evită compromisurile convenabile.

Capricorn

Dacă îți dorești să pui bazele unui parteneriat, să consolidezi o relație sau să extinzi un acord, șansa îți surâde. Nu te baza, însă, doar pe noroc, e nevoie de empatie, răbdare și asumarea răspunderii de ambele părți. Înțelegerile pe care le faci astăzi pot avea efecte de durată.

Vărsător

Găsești în sfârșit soluția perfectă la o problemă care trena, ți se oferă slujba dorită sau schimbarea de la locul de muncă e spre binele tău. Poate descoperi o rețetă care să-ți îmbunătățească starea de sănătate sau o idee care să-ți schimbe stilul de viață. Gestionează realist sarcinile de zi cu zi și nu încerca să eviți responsabilitățile. Gândește în termeni pragmatici, chiar dacă te lași și puțin dus de valul entuziasmului.

Pești

Universul te favorizează azi. Vrea cu orice preț să-ți îndeplinești o dorință de suflet, să te îndrăgostești sau să-ți exprimi pasiunile. Nu rata șansa de a te bucura de orice vine spre tine azi. Totuși, valoarea reală a unei oportunități se va vedea dincolo de entuziasmul inițial. Ceea ce alegi să cultivi acum are potențialul să crească frumos în timp.

Foto: Shutterstock_AstroStar/ Silhouette of astronomy telescope with twilight sky

* Conform reglementărilor Consiliului Național al Audiovizualului (Decizia 573/25.06.2025 - art 15), conținutul următor are caracter de divertisment și nu se bazează pe criterii științifice. Informațiile prezentate sunt generale și nu constituie recomandări personalizate.

8:00 Documentar360°GEO

*Elveţia-pasionaţii de cristale de rocă (Suisse, la passion des cristalliers, Franţa-Germania, 2022)

Regia: Anja Reiß

*De secole, în Alpii elveţieni, „colecţionarii de roci" au căutat cristale de rocă. Unii chiar îşi riscă vieţile în acele crevase adânci în care se formează cuarţul. În funcţie de proprietăţile lor, aceste cristale pot valora şi mii de euro.

(Reluare)

9:00 AI idee ?!

*Noul proiect educaţional pe care îl propune TVR 2 înseamnă: emisiuni dedicate informării si educării copiilor, adolescentilor si părintilor privind protectia minorilor şi prevenirea situatiilor de risc, ediţii dedicate inteligentei artificial, cu rol important în informarea si educarea publicului, subiecte dedicate eco-spaţiului şi tehnologiilor verzi, emisiuni de orientare profesională, precum şi teme de actualitate în zona de educaţie.

Moderator: Corina Dobre

Realizator: Codrut Panzaru

Producator : Sinziana Milosoiu

(Reluare)

 

#tvr2