loader
Foto

“Drumul Succesului” la peste 8.000 de metri înălţime

În ediţia de sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 10.00, v-am invitat să descoperiţi un tânăr pentru care “Drumul Succesului”  a fost lung şi la înălţime.

 

EMA PENDIUC
Drumul succesului

Ediția este disponibilă online pe TVR+

A pornit de la poalele Carpaţilor, din comuna Cepari, judeţul Argeş şi a ajuns până pe cele mai înalte creste ale munţilor Himalaya. A devenit astfel cel mai tânăr alpinist român care a urcat la peste 8.000 de metri fără oxigen. Iar atunci când este acasă se ocupă cu fotografia şi este speaker motivaţional.

Întrebat de prezentatoarea emisiunii, Ema Pendiuc, ce înseamnă alpinismul pentru el,  a răspuns: „Să urci munţii din exterior, înseamnă, de fapt, sa urci munţii din interiorul tău”.

Aşadar, seria tinerilor de succes din România, prezentaţi în emisiunea “Drumul Succesului”, pe TVR 2, continuă cu Alex Găvan.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

13:30 Levintza prezintă

Redifuzare

*In cel de-al treilea sezon al emisiunii LEVINTZA PREZINTA, de la TVR2, doamna Doina Levintza, creatoare si realizatoare celebra de costume, prezinta o emisiune dedicata celor mai creativi designeri, tendintelor, istoriei si meseriilor modei.

Emisiunea este o incursiune in culisele modei, cu colectii pline de creativitate, portrete de designer si manechine, tendinte si istoria modei.

“Levintza prezinta” este singura emisiune de moda din Romania, un spatiu video dedicat celor mai importante si creative colectii, saptamanilor modei de la Paris, Londra, New York sau Milano. Vizionare placuta!

Prezentator: Doina Levintza

Realizator: Doina Levintza

Producator: Claudia Nicolau

Coproducție TVR-SC Levintza costume designer SRL

14:00 Istorii de bun gust (R)

Realizator: Camelia Moise

Producător: Larisa Avram

(Reluare)
 
Concert extraordinar aniversar ”Fuego - 30”, la TVR 2 și TVR Internațional

Vineri, 29 martie, ora 21:40, la TVR 2 și sâmbătă, 30 martie, de la ora 22:45, la TVR Internațional, vă invităm la o reîntâlnire cu muzicieni ...

Plecăm iarăși la drum pentru noi aventuri în natură. Duminică, 31 martie, de la ora 10:30, la TVR 2.  

Despre mătuşi fabuloase şi secretele cafelei, la

Cele mai apreciate programe ale TVR 2 au pregătit ediţii în premieră. La „Istorii de bun gust”, fiecare poveste se leagă şi de un secret culinar. ...

 

#tvr2