Ce-a însemnat colectivizarea pentru ţăranii satului Pârcovaci? Am aflat sâmbătă, 1 octombrie, la TVR 2, de la ora 13:00, când realizatorul Radu Găină merge pe urmele dramelor anilor 50.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+.
Pârcovaci este un sat situat între dealurile de la extremitatea de sud a Podișului Sucevei. Oamenii locului s-au ocupat dintotdeauna cu agricultura, creșterea animalelor și exploatarea lemnului din pădurile ce împrejmuie așezarea. Viața lor este destul de aspră pentru că pe aceste meleaguri pământul nu este foarte prielnic agriculturii, fiind un sol brun roșcat.
La reforma agrară din 1921, pârcovăcenii au fost împroprietăriți pe dealurile ce mărginesc satul, dar și într-o zonă cu pământ mai fertil, la aproximativ 16 km de sat, pe câmpuri, în apropierea pârâului Miletin. Un transport de grâu sau porumb efectuat cu tradiționalul car cu boi în perioada interbelică se făcea într-o zi. Și totuși, pârcovăcenii erau mulțumiți și așa pentru că țineau la pământul pe care-l obținuseră prin trudă și jertfă. Unii dintre ei au primit pământ la reforma agrarară din 1945.
Drama pârcovăcenilor a început după plenara Partidului Muncitoresc Român din martie 1949, când s-a declanșat procesul de colectivizare a agriculturii. La început au fost cotele expoliatoare, apoi au urmat întovărășirile și crearea gospodăriei agricole de stat.
Propaganda regimului comunist ridica în slăvi binefacerile colectivizării. Mulți pârcovăceni s-au lăsat înșelați de acest cântec de sirenă și au avut iluzia că pot ridica din temelii o lume nouă. Unii țărani de aici nu au acceptat însă să-şi dea pământul la C.A.P.. Asupra lor s-au făcut presiuni și, în urma unor delațiuni, au fost arestați. Dumitru Curcă, unul dintre aceștia, a sfârșit în anul 1961 în penitenciarul Aiud. Avea 68 de ani.
Trist este faptul că aceste întâmplări i-au învrăjbit pe oameni unii împotriva altora și au creat resentimente. Nimeni nu poate fi procuror sau judecător al unui timp al încercărilor. Datoria pârcovăcenilor este să se ierte unii pe alţii, pentru că așa e creștinește, dar să nu uite nedreptățile trecutului pentru ca acestea să nu se mai repete. Este învățătura simplă și firească pe care o impune lecția istoriei.
Seria „Deportaţii”
În 1945, aproximativ 85.000 de persoane au fost obligate să-şi părăsească locuinţele, fiind deportaţi, la muncă silnică, în minele din Donbass şi Siberia. Majoritatea celor strămutaţi erau şvabii din Banat şi saşii din Transilvania, consideraţi un element care ar putea dăuna stabilităţii regiunii.
În 1951, au fost deportaţi peste 45.000 de oameni din Banat, pentru a popula regiunea aridă a Bărăganului. Printre aceştia s-au aflat chiaburii, ţărani înstăriţi, duşmani ai regimului, industriaşi şi alţi etnici maghiari, basarabeni sua macedoneni. A fost a doua mare schimbare demografică făcută în România, iar comuniştii au reuşit atunci să facă, din „propritate, un delict”.
