loader
Foto

Dragoste şi aventură la DUMINICA FILMULUI ROMÂNESC

Duminică, 3 februarie, urmăriți două producţii de referinţă: "AUREL VLAICU", un film biografic romanţat despre pionierul aviaţiei şi "PĂDUREANCA", producţia care i-a adus Manuelei Hărăbor un start excepțional în carieră.

 

Duminică, 3 februarie, de la ora 13.10, telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi într-o călătorie inedită alături de temerarului Aurel Vlaicu.

Filmul biografic dedicat celebrului inginer, inventator şi pilot român, „Aurel Vlaicu”, este regizat de Mircea Drăgan şi lansat în 1977. Scenariul a fost realizat de Eugenia Busuioceanu şi ne înfăţişează cele mai importante trepte ale evoluţiei celui care avea să devină "Icar al secolului XX".

(w882)

După ce a studiat la Universitatea din München, întors în ţară, Aurel Vlaicu începe să construiască aparate de zbor performante. Îşi va găsi sfârşitul încercând să treacă munţii în Transilvania. Din distribuţie fac parte, printre alţii, Gabriel Oseciuc, Maria Voluntaru, Radu Beligan şi Octavian Cotescu, iar filmările s-au desfăşurat la Herculane, Clinceni, Brașov, Deva, Orăștie, Binținți, București, dar şi la Görlitz, Bautzen și Dresda.

(w882)

„PĂDUREANCA”, un film despre dragoste, patimi şi mentalităţi

În vara anului 1986, o tânără şi frumoasă actriţă devenea revelaţia cinematografiei româneşti în filmul «Pădureanca», al regizorului Nicolae Mărgineanu. Elevă în clasa a XII-a, Manuela Hărăbor a fost distribuită în rolul Siminei, rol principal greu şi dificil pentru lipsa ei de experienţă, dar care a consacrat-o pe actriţa care împlinea 18 ani în momentul filmărilor.

(w882)

Duminică, 3 februarie, de la ora 20:10, TVR 2 va difuza  ecranizare a nuvelei omonime a lui Ioan Slavici, „Pădureanca“, cel mai popular dintre filmele lui Nicolae Mărgineanu, urmărit şi astăzi, la mai bine de trei decenii de la premieră, cu aceeaşi plăcere de telespectatori. Din distribuţie fac parte regretaţii Adrian Pintea (Iorgovan) şi Şerban Ionescu (Şofron), alături de Victor Rebengiuc (Busuioc), Dorel Vişan (Părintele Furtună), Melania Ursu (Vica), Nicolae Toma (Neacşu) şi Mihai Constantin (Pupăză).

Acţiunea simplă şi plină de dramatism este o poveste de dragoste neîmplinită, cu un final tragic, care scoate în evidenţă mentalităţile şi atitudinile specifice universului rural din Transilvania sfârşitului de secol XIX. Film despre patimi, viaţă, moarte şi iubire fără farduri sau măşti, producţia cineastului Nicolae Margineanu a obţinut Premiul de regie la Festivalul Naţional al Filmului de la Costineşti în 1986, Premiul special al juriului pentru Adrian Pintea şi Premiul pentru interpretare masculina acordat lui Victor Rebengiuc. De asemenea, din partea ACIN 1987 "Pădureanca" a primit premii pentru regie, imagine - Doru Mitran, muzica - Cornel Ţăranu, interpretare masculină - Şerban Ionescu şi Adrian Pintea.

 

6:00 Primavara amintirilor

6:55 Imnul României

 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2