loader
Foto

Dr.House, sezonul VI, de marţi până vineri, la TVR 2

În această seară, House intră în casa unui vecin reclamagiu, îl droghează şi îl leagă fedeleş

 

Un dictator african, unul dintre cei mai temuţi oameni din lume pentru genocidele comandate în ţara sa, este adus de urgenţă la clinica Princeton-Plainsboro. Cameron are mari reţineri să îi acorde ajutorul omului responsabil de crime împotriva umanităţii.

Între timp, House observă că Wilson nu mai umblă încălţat prin casă şi nici nu mai foloseşte usturoi în bucătărie. Toate astea din cauza unui vecin, veteran de război, care s-a plâns de zgomotul şi mirosurile grele apărute odată cu mutarea lui House. Omul este arţăgos în permanenţă şi din cauza durerii pe care o are de când a devenit invalid. Cu 36 de ani în urmă, o mină a explodat pe front şi i-a smuls braţul şi, cu toate că nu îl mai are, membrul pierdut continuă să îl doară fără încetare.

House decide să acţioneze în forţă în ceea ce îl priveşte pe vecinul reclamagiu. Dă buzna la el în apartament, îl droghează şi îl leagă fedeleş.

22:00 Educatia la putere

Sezon Nou

* Emisiunea „Educatia la putere” revine în cel de-al doilea sezon cu editii în premieră, de luni până joi, la TVR 2 șsi online pe TVR+. De la ora 22.00 (fiecare editie putând fi urmărită în reluare a doua zi, cu începere de la ora 16:00), realizatoarea Monica Ghiurco șsi echipa ei vă invită să urmăriti analize șsi dezbateri având ca subiect educatia, în multiplele ei forme. Vor fi abordate cele mai importante probleme ale sistemului românesc de învătământ șsi, implicit, ale societătii, cu oameni dedicati scolii si educatiei, profesori, părinti si elevi. Din noul sezon, dezbaterile șsi interviurile din cadrul emisiunii „Educatia la putere” vor alcătui o platformă interactivă pentru toti cei implicati, direct sau indirect, în procesul de educatie: profesori, elevi, familie, societate civilă șsi autorităti.

Realizator si moderator: Monica Ghiurco

Producător: Aimée D'Albon

Regizor artistic: Vitalie Lupascu

Jurnalisti: Antoanela De Cecco si Monica Colceriu.

23:30 Familia Borgia

Serial* Familia Borgia (The Borgias-SUA, Ungaria, Canada-2011-2013)

*ep.9

Cu: Jeremy Irons, Holliday Grainger, Francois Arnaud, Joanne Whalley

*Nominalizare la premiul Globul de Aur 2012 pentru cel mai bun actor (Jeremy Irons)

*Două premii Emmy 2011-pentru costume şi muzică originală

*Dramă istorică. La sfârşitul secolului XV, în Italia Renascentistă, familia Borgia ajunge în cele mai înalte cercuri ale puterii. Folosindu-se de averea şi de influenţa sa, temutul cap al familiei, Rodrigo Borgia (Jeremy Irons), se instalează pe scaunul papal, devenind Papa Alexandru al VI-lea. Pentru a-şi consolida puterea, acesta îşi mobilizează apropiaţii să depună un jurământ de răzbunare contra celorlalte familii nobile care s-au opus ambiţiilor sale. Pontificatul lui Alexandru va fi dominat de corupţie fără limite şi de crunte lupte politice, în interiorul Italiei, dar şi contra capetelor încoronate ale Europei. Şi relaţiile complicate nu se opresc aici, căci patriarhul Borgia are trei copii-Cesare, Juan şi Lucrezia-care, după chipul şi asemănarea tatălui lor, sunt la fel de lacomi de putere şi de averi.

*

Redactori: Corina Feleagă, Laura Bălan

 
Scriitorul Florin Toma: „Fericirea e un concept care mă ţine în viaţă”

Invitatul Danielei Zeca Buzura în emisiunea „Mic Dejun cu un Campion” de sâmbătă 27 aprilie, de la or 10:00, este Florin Toma – scriitor de ...

În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

 

#tvr2