loader
Foto

Galerie foto

Dezbatem „La fix” subiectele care contează

Luna mai aduce noi dezbateri și interviuri marca „La fix”, din domenii ca societate, casa și familie, timp liber sau divertisment. Începem de marți, de la ora 11:00, până vineri, pe TVR 2, TVR HD și TVR-.

 

La fix

Emisiunea La fix vă aduce, de luni până vineri, subiecte de interes într-o abordare diferită: fiecare zi a săptămânii este dedicată unui anumit domeniu, care va avea propriul prezentator.  „Ideea de bază a programului este simplitatea și strânsa legătură cu telespectatorul de toate vârstele și preocupările, din mediul urban sau rural”, spune Camelia Boştină, producătorul coordonator al emisiunii.

Prin cele cinci mari teme generale, La Fix oferă o „diversitate și utilitate la modul cel mai simplu. Oamenii vor ști ce le propunem în fiecare zi și vor putea să-și programeze timpul de vizionare în funcție de interesele speciale pe care le au. Zilnic se vor transmite mesaje utilitare, fie prin intermediul  emisiunii, fie pe paginile din rețelele de socializare”, adaugă producătoarea.

Prima săptămână din mai începe de marți, astfel că La Fix ne aduce ediția Eu și ceilalți, în care moderatoarea Liliana Gheorghiu-Bulat va discuta despre „Ziua Internațională a Libertății Presei”. Facem o radiografie a presei naționale și a problemelor cu care se confruntă alături de invitații: conf. univ. dr. Raluca Radu (şefa Departamentul de Jurnalism din cadrul Facultatăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării), Doru Dinu Glăvan (preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România), Valentin Jucan (membru al Consiliului Național al Audiovizualului) și jurnalistul TVR Marian Voicu.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Miercuri, 4 mai, pătrundem în domeniul Ştiinţei şi tehnologiei, iar Cristina Şoloc încearcă să prezică, alături de invitații săi, care vor fi meseriile viitorului. Aflăm răspunsurile de la profesorul Radu Jugureanu (SIVECO România) și scriitoarea Ana-Maria Negrilă. În rubrica „Știința distractivă”Andreea Stoica ne va arăta, printr-un nou experiment inedit, că știința nu se rezumă doar la calcule și halate albe.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Despre Performanță și timp liber ne va vorbi Cristi Mîndru, moderatorul edițiilor de joi; invitata emisiunii va fi Maria Dragomiroiu.  Şi-a început cariera sub numele „Frumoasa Oltului” (numele premiului câştigat în 1972 la Festivalul Folcloric Cântecele Oltului), purtând cu ea moştenirea celorlalte două Marii ale muzicii: Maria Tănase şi Maria Lătăreţu. Însă de-a lungul anilor „în nici un moment nu şi-a pus în gând să le imite. Iar cariera ei superbă de mai târziu a arătat că ea este Maria Dragomiroiu. Unica Maria Dragomiroiu”, scria Florin Condurăţeanu. Tot joi, ne pregătim de weekend cu Monica și avem și tradiționalul concurs de cultură generală.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Încheiem săptămâna cu o nouă dezbatere despre Metehnele și fixurilor românilor, moderată de Lucia Toader. Pentru ziua de 6 mai, ea va încerca să afle mai multe despre „fenomenul” bășcăliei. O vor ajuta invitații Ovidiu Cuncea, Crina Matei și Viorel Gaiță.

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Emisiunea poate fi urmărită pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

 

21:40 Drag de România mea! (R)

Drag de România mea!

​Prezintă: Paul Surugiu-Fuego

Producător Codruţa Prunariu

Jurnaliști: Adina Toderașcu, Andreea Baciu

(Reluare)

23:35 Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă (R)

(Jardins d'ici et d'ailleurs, Franţa, 2016)

Regia: Lelio Moehr

*Arhitectul peisagist Jean-Philippe Teyssier ne prezintă cele mai frumoase grădini din Franţa şi din întreaga lume. Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale se dezvăluie ochilor noştri.

Realizatorii au vorbit cu artiştii peisagişti care găsesc soluţii inovatoare pentru a oferi spaţii pentru respiraţie şi poezie într-o lume tot mai urbanizată.

(Reluare)
 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2