În această sâmbătă, seria „Deportaţii” v-a prezentat destinul tragic al aromânilor care au trecut în ultimele două secole prin nenumărate valuri de deportări, refugieri şi mutări forţate. De la ora 13:00, la TVR 2 şi TVR+.
Ediţia este disponibilă online pe TVR+.
Anastasie Teja, Spiru Nastu, Sotir Docu, familia Mariana şi Constantin Zechiu sunt aromâni care locuiesc în cartierul Pipera din Bucureşti. S-au stabilit aici după peregrinări şi dislocări multiple de domiciliu.
Părinţii şi bunicii lor erau originari din localităţi din Albania de astăzi şi au avut de înfruntat vitregia istoriei. La sfârşitul secolului al XIX-lea unii dintre ei au emigrat în America, la fel ca o parte a ţăranilor români din Transilvania. Unii dintre ei s-au întors în locurile de baştină, alţii au rămas pentru totdeauna acolo. Situaţia aromânilor din Balcani a devenit extrem de critică la începutul secolului al XX-lea în condiţiile tensiunilor cu grecii.
Dealtfel, Regele Carol I a încheiat o înţelegere cu Imperiul Otoman şi o parte a aromânilor au fost aduşi în Cadrilater, denumirea franţuzească a sudului Dobrogei. Unii dintre eroii filmului nostru, aflaţi la vârste înaintate, au fost nevoiţi să se refugieze de acolo în România după cedarea acestui teritoriu către statul bulgar în 1940.
În următoarea jumătate de veac au fost nevoiţi să-şi părăsească de mai multe ori căminul, după venirea trupelor sovietice şi instaurarea regimului comunist în ţara noastră. Au avut domiciliul în localitatea Vintilă Brătianu de lângă Jurilovca, apoi lângă Gura Humorului în Bucovina, iar de aici au plecat la sfârştul războiului în Mehedinţi şi Banat. După ruptura Tito-Stalin din 1948 au suprtat deportatea în Bărăgan şi lunca Prutului între 1951-1956. De aici au reuşi cu mari greutăţi să se stabilească la o margine de Bucureşti şi să-şi ridice locuinţe într-un conflict mocnit cu autorităţile comuniste care, în cele din urmă, le-au permis habitatul aici.
„Discursul filmic al documentarului nostru consemnează poveştile pline de tristeţe ale acestor oameni, care şi-au călit structura sufletească şi tenacitatea de a înfrunta loviturile sorţii. Conflictele cu grecii în munţii de la graniţa dintre Grecia şi Albania de la începutul veacului din urmă, apoi cele cu comitagii bulgari din Cadrilater în perioada interbelică, privaţiunile regimului de deportare din Bărăgan şi lunca Prutului în anii 50, toate au dramatism şi exprimă un etos existenţial cu valoare simbolică. Consider că depoziţiile acestor oameni au statut de izvor istoric viu şi esenţial pentru o recuperare cât mai adecvată a istoriei contemporane, iar filmul documentar face un bun serviciu în acest sens”, spune Radu Găină, realizatorul acestui episod din seria Deportaţii.
***
În 1945, aproximativ 85.000 de persoane au fost obligate să-şi părăsească locuinţele, fiind deportaţi, la muncă silnică, în minele din Donbass şi Siberia. Majoritatea celor strămutaţi erau şvabii din Banat şi saşii din Transilvania, consideraţi un element care ar putea dăuna stabilităţii regiunii.
În 1951, au fost deportaţi peste 45.000 de oameni din Banat, pentru a popula regiunea aridă a Bărăganului. Printre aceştia s-au aflat chiaburii, ţărani înstăriţi, duşmani ai regimului, industriaşi şi alţi etnici maghiari, basarabeni sua macedoneni. A fost a doua mare schimbare demografică făcută în România, iar comuniştii au reuşit atunci să facă, din „propritate, un delict”.
