loader
Foto

Galerie foto

De vorbă cu Cioran, filosoful disperării

Pe 8 aprilie, când se împlinesc 105 ani de la naşterea lui Emil Cioran, TVR 2 şi TVR HD a difuzat, de la ora 19:00, o nouă ediţie a „Evenimentelor culturale”, în care am revăzut fragmente din serialul-documentar „Exerciţiu de admiraţie”, de Liiceanu.

 

Seria Evenimentelor Culturale

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Cum ar fi să ai 23 de ani şi să scrii despre disperare şi apoi până la 26 de ani împliniţi, un volum filosofic despre lacrimi şi sfinţi? S-a avântat pătimaş în vâltoarea tulbure a politicii. A regretat.

A plecat din România în altă cultură, în altă limbă pe care n-a mai părăsit-o niciodată. Mărturisea că, paradoxal „mi-am urât ţara, i-am urât pe toţi oamenii şi tot universul. Îmi rămânea doar să mă urăsc pe mine: ceea ce am şi făcut, odată cu revenirea disperării”.

Nu s-a mai întors niciodată în România şi, cu toate acestea, deşi a trăit în Franţa până la moarte, nu a cerut niciodată cetăţenia franceză. Filosofia cinică a acestui mare seducător este exemplară „am cunoscut toate eşecurile posibile, chiar şi succesul”.


Aş vrea să cred că i-am putea ura „La mulţi ani, Emil Cioran!” la cei 105 ani de aniversare. Exerciţiu de admiraţie emisiunea-serial realizată în 1992 este o întâlnirea fastă dintre Emil Cioran şi Gabriel Liiceanu din care a rezultat o lungă confesiune televizată, păstrată cu sfinţenie în arhiva de aur a Televiziunii Române, din care selectăm câteva fragmente. Oricare altele ar fi fost la fel de potrivite. Păşim în vârful picioarelor pentru a nu deranja aerul rarefiat al unei convorbiri cu atât mai preţioase cu cât unicitatea ei rămâne irepetabilă.

În cele cinci episoade – comprimate în 45 de minute de aur – am putut cunoaşte din confesiunile celui mai important filozof al secolului al XX-lea, dar şi din ale fratelui său, Aurel Cioran, „paradisul terestru” al Răşinariului natal, multe dintre crizele existenţiale şi temele de reflecţie ale filozofului aflându-şi originea încă din aceste trăiri îndepărtate ale copilăriei: „ ...am un sentiment de irealitate, de ceva vag, îndepărtat, ca dintr-o altă viaţă”, avea să spună, mult mai târziu, Cioran.

În 1921, pleacă la studii la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. La 15 ani, aria lecturilor sale este extinsă. Îl interesau Mircea Florian, Diderot, Eminescu, Balzac, Tagore, Paulsen, Soloviov, Lichtenberg, Dostoievski, Flaubert, Schopenhauer sau Nietzsche.

Între 1928-1932 urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, atras fiind cu precădere de scrierile filosofilor şi esteticienilor germani. Apar problemele cu somnul care aveau să-l urmărească toată viaţa, transformându-i percepţia despre lume: „ …mă plimbam noaptea, eram ca o stafie şi oamenii din acest orăşel (n.r. Sibiu) credeau că am mintea zdruncinată. Şi atunci mi-am spus: Trebuie să scrii o carte!”.

Începe să scrie şi publice în diferite jurnale şi reviste. În 1932 este licenţiat cu „Magna cum laude”, fapt pe care nu-l consideră ceva ieşit din comun, pentru că nu se mai simţea atât de atras de filozofie: „nu eram făcut să devin un intelectual”. Cea mai bună dovadă este că se înscrie la un doctorat în psihologie încercând să obţină o bursă în Franţa sau Germania.  Este momentul în care Cioran îi cunoaşte pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Benjamin Fondane, Victor Brauner  şi alţi intelectuali ai anilor ’30, perioada fecundă a avangardei româneşti.

Visul său se împlineşte şi ajunge cu o bursă la Berlin, într-un timp zdruncinat de ascensiunea naţionalismului german (1933-1935), ceea ce avea să se reflecte, la întoarcerea în ţară, în simpatiile legionare.

În 1934, la doar 23 de ani, debutează cu volumul Pe culmile disperării”, urmat în ritm rapid de încă patru cărţi: „Cartea amăgirilor” şi „Schimbarea la faţă a României” în 1936, „Lacrimi şi sfinţi” în 1937 şi „Amurgul gândurilor”, publicată în 1940.

Despre „Schimbarea la faţă a României” avea să consemneze târziu, în februarie 1990: „am scris aceste divagaţii în 1935 - 1936, la 24 de ani, cu pasiune şi orgoliu. Din tot ce am publicat în româneşte şi franţuzeşte, acest text este poate cel mai pasionat şi în acelaşi timp îmi este cel mai străin. Nu mă regăsesc în el, deşi îmi pare evidentă prezenţa isteriei mele de atunci”.

Pentru cititorul român este o lectură dureroasă din care, parcurgând-o, nu se poate să nu se simtă responsabilitatea, nădejdea şi dezolarea, acuitatea observaţiei şi pertinenţa consideraţiilor:

„Nu e mare lucru a iubi România din instinct; nu este merit. Dar să o iubeşti după ce ai disperat total de destinul ei, îmi pare totul. Şi cine n-a disperat de destinul României niciodată, acela n-a înţeles nimic din complexitatea acestei probleme şi acela nu va fi angajat nicicând profetic în destinul acestei ţări… Sunt prea mult patriot ca să doresc fericirea ţării mele...

Spirala istorică a României se va înălţa până acolo unde se pune problema raporturilor noastre cu lumea. Până acum am fost reptile; de aici încolo ne vom ridica în faţa lumii, pentru a se şti că nu numai România este în lume, ci şi lumea în România. De nu vom trăi apocaliptic destinul acestei ţări, de nu vom pune febră şi pasiune de sfârşit în începuturile noastre, suntem pierduţi şi nu ne mai rămâne decît să ne recâştigăm umbrele trecutului nostru...”


Anul 1937 îl găseşte la Paris, unde obţinuse o bursă de studii acordată de Institutul Francez din Bucureşti pentru pregătirea unei teze de doctorat, „ ...dar asta era o minciună. Nu am făcut nici cea mai mică încercare în acest sens, deşi nu încetam să afirm că lucrez la teza de doctorat”. Proaspăt student al Facultăţii de Litere a Universităţii din Paris, Cioran porneşte într-un lung periplu pe bicicletă în jurul Franţei, din dorinţa de a cunoaşte pe viu, limba şi cultura franceză. Directorul Institutului Francez chiar mărturisea: „M-a minţit, nu a scris nicio lucrare de doctorat, în schimb este singurul bursier care cunoaşte Franţa temeinic, deoarece a umblat peste tot şi, până la urmă, asta e mai mult decât o teză de doctorat.”

„Îndreptar pătimaş’’, început în 1940, definitivat până în 1945 este ultima sa carte scrisă în limba română. În 1945 se stabileşte definitiv în Franţa şi, din acest punct, activitatea sa de scriitor s-a materializat numai în limba franceză.

Adept al libertăţii totale, Cioran nu se simte condiţionat de cutumele sociale, nu-şi doreşte o bunăstare materială, ci un confort care să-i asigure condiţiile de lucru. Era convins că „ …un scriitor nu poate trăi decât sărac, fără putinţa de a purta de grijă unei familii”, drept pentru care a trăit la limita bunului simţ, în mansardele unor impunătoare clădiri din Cartierul Latin: „Parisul era singurul oraş din lume unde puteai să fii sărac fără să-ţi fie ruşine, fără complicaţii, fără drame. Parisul a fost oraşul ideal pentru un falit…”

În 1949, apărea la prestigioasa Editură Gallimard, prima carte în limba franceză scrisă de Emil Cioran: „Précis de decomposition” („Tratat de descompunere”), recompensată în 1950 cu Premiul Rivarol. Este singura distincţie pe care a acceptat-o. Nu era adeptul premiilor sau al compensaţiilor financiare exagerate: „Nimic nu seamănă mai mult cu neantul decât gloria la Paris!”, obişnuia să spună.

Îi vor urma şi alte cărţi: 1952 – „Syllogismes de l’amertume” (Silogismele amărăciunii); 1956 – „La tentation d’exister” („Ispita de a exista”), 1960 – „Histoire et utopie” („Istorie şi utopie”); 1964 – „La Chute dans le temps” („Căderea în timp”); 1969 – „Le Mauvais démiurge” (Demiurgul cel rău); 1973-„De l’inconvénient d’être né” („Despre neajunsul de a te fi născut”); 1979-„Écartèlement” („Sfârtecare”); 1986 – „Exercises d’admiration” („Exerciţii de admiraţie”); 1987 – „Aveux et anathèmes” („Mărturisiri şi anateme”).

Mai târziu mărturisea că …vreau să spun că privesc tot ce am scris nu ca pe o teorie, ci într-adevăr ca pe o terapie pentru mine însumi”. Ipohondru şi adept al soluţiei sinuciderii – suprem gest al liberului arbitru, un fapt pozitiv în sine – Emil Cioran se stingea la Paris, în iunie 1995 în urma unei boli necruţătoare, Alzhaimer. O supremă ironie a sorţii care-l reducea pe marele filozof la neant.

Iată o confesiune revelatoare nu numai pentru întreaga sa existenţă ci şi pentru locul pe care era conştient că îl are în cultura europeană:

„Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm... [..] Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost”, aşa închidea ardeleanul din Răşinari, Emil Cioran, concluzia asupra vieţii, cu ochii întredeschişi în faţa orizontului stând pe o bancă dintr-un parc din centrul Parisului.

’’De vorbă cu filozoful disperării, Emil Cioran’’

Producător: Ileana Ploscaru Panait

Difuzare TVR 2 şi TVR HD: vineri, 8 aprilie 2016, ora 19:00 (Reluare TVR 2: duminică, 11 aprilie 2016, ora 3:00/ Reluare TVR HD: sâmbătă, 9 aprilie 2016, ora 00:00)

*

Surse documentare:

“Itinerariile unei vieţi: E.M.Cioran; Apocalipsa după Cioran ” de Gabriel Liiceanu şi poezie.ro

19:05 Comisarul Rex

Serial * Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

*Episodul 48

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist. O anchetă îl poartă pe comisarul italian Lorenzo Fabbri la Viena, unde întâmplarea i-l scoate în cale pe câinele poliţist Rex, care urmează să fie retras din activitate. Dar perseverentul patruped nu se lasă „scos la pensie”, ci îl ajută pe Fabbri să rezolve un caz complicat de crimă, dovedindu-se un partener de încredere. Ataşându-se de inteligentul animal, comisarul îl ia cu el la Roma, unde cariera lui Rex va continua cu succes timp de mulţi ani. Intuitiv, curajos şi loial, Rex va fi sprijinul de nădejde şi prietenul cel mai bun al comisarului Fabbri şi, apoi, al altor poliţişti cu care va lucra la cazuri palpitante şi periculoase.

Redactori: Anca Radu, Cristina Crăciun, Bogdan Stănescu

20:00 Puternici, impreuna

* Redifuzare

*Emisiunea PUTERNICI, IMPREUNA este un program care aduce fata in fata o familie din randul oamenilor simpli (sau un reprezentant al familiei, de la caz la caz ) si o vedeta, o personalitate din lumea artistica, sportiva sau politica. Acestia isi expun in fata telespectatorilor problemele lor, probleme cu care se confrunta orice om indiferent de clasa sociala, pregatire profesionala sau sex. Emisiunea PUTERNICI, IMPREUNA poate deveni una dintre optiunile preferate ale telespectatorilor TVR2, care se regăsesc in tematica sa, dar si un bun prilej de a întâlni vedetele lor preferate cu problemele lor ascunse.Emisiunea, zilnica, de luni pana joi, va pune in discutie si va cauta solutii pentru aspecte ale vietii de familie ale românilor de rând, începand cu relatia in cuplu, cresterea șsi educarea copiilor, alegerea partenerului de viată, gestionarea situatiilor delicate in cuplu, etc.

*Invitat:

Prezentator Liana Stanciu

Regizor Dan Manoliu

Producator Liana Daman

Jurnalisti Elena Cristescu, Dana Gutu, Luiza Caravasile, Andreea Baciu

 
Despre mătuşi fabuloase şi secretele cafelei, la

Cele mai apreciate programe ale TVR 2 au pregătit ediţii în premieră. La „Istorii de bun gust”, fiecare poveste se leagă şi de un secret culinar. ...

Emisiuni speciale, In memoriam George Nicolescu, la TVR 2 şi TVR 3

Televiziunea Română își exprimă regretul profund față de pierderea iubitului artist și îi aduce un sincer omagiu prin difuzarea unor programe ce ...

O comedie despre calvarul vieții de soldat, în ecranizarea romanului satiric „Buffalo Soldiers

Sâmbătă, 30 martie, de la ora 22.50, pe TVR2 și TVR+ puteți urmări filmul „Bişniţari în uniformă" (Buffalo soldiers – Marea Britanie, Germania, ...

 

#tvr2