loader
Foto

Cum văd elevii TELEȘCOALA?

Proiectul " Teleșcoala" , realizat de TVR, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, a generat aprecieri și sugestii dintre cele mai diverse din partea elevilor aflați în febra pregătirilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat.

 

Profesorii, formele de predare și de fundamentare a cunoștințelor au ținut aproape de TVR 2 elevii claselor a VIII-a și a XII-a, zi de zi de luni până vineri, de la ora 9.00, respectiv 15.00, începând cu 16 martie 2020.

Publicul țintă al proiectului a apreciat inițiativa TVR de a susține dreptul fiecărui elev la educație.

"O emisiune care dă, în mod egal, pentru orice elev din țară - din mediu urban sau rural - posibilitatea să audieze cei mai buni profesori. Ar fi bine, și nu fără rezultate pe termen mediu și lung, … ca aceste emisiuni să fie în paralel cu programul școlar pe tot parcursul anului școlar" – a apreciat Cristina Ilie.

"Școala TV este o modalitate de învățare uniformă și eficientă în situații normale și, mai ales, în situații de criză, deoarece asigură accesul la educație pentru toți elevii din toate mediile geografice și sociale. …
Orele, momentele de învățare oferite la televizor pot fi completate cu orice alt tip de resurse educaționale și aplicații on-line, în funcție de situații, disponibilități. Recomand Teleșcoala TVR! Felicitări celor care au readus în prim-plan acest proiect valoros mai vechi!" – ne-a transmis Cristina Truță.

Televiziunea Publică a structurat programul Teleșcoala atât pentru mediul tradițional, dar și pentru "copiii conectați la era digitală", după cum bine a remarcat Sînziana Burlacu.

Tactul pedagogic și abilitatea profesorilor de a prezenta informațiile cât mai clar și mai concis au atras atenția elevilor în cadrul lecțiilor de până acum.

"… la ora de biologie se explică foarte bine și pe înțelesul tuturor, respect Otilia Lazăr!!!" – Cristina Georgiana

"Informație bine explicată și exemplificată. E foarte bine că s-a decis să se aloce mai mult timp, pentru că singurul comentariu negativ (la acest moment) era legat de ritmul prea alert, care nu permitea copiilor să țină pasul suficient de bine." - Patricia Mona Andrei

Unde este organizare, sunt și rezultate! Iată o altă concluzie a celor care au urmărit Teleșcoala la TVR.

"O coordonare foarte rapidă și o soluție excelentă pentru această situație excepțională. Felicitări!" - Carmen Luca

"Recomand Teleșcoala TVR deoarece există continuitate în procesul învăţării, emisiunea şi tot efortul depus de dumneavoastră (oamenii de calitate din această ţară) se vor oglindi în rezultatele elevilor la examene." - Ciubotaru Gabriela

Timpul limitat pentru prezentarea lecțiilor nu a fost, însă, tocmai pe placul unora dintre cei care le urmăresc.

"Foarte interesantă emisiunea aceasta! Chiar mă ajută să înțeleg mai bine material, doar că vreau să prelungiți orele de prezentare a emisiunii pentru că într-o jumătate de oră nu prea poți explica materia așa de bine și în plus trece repede și …" - Bianca Alexandra

Unii iubesc româna, alții matematica…

"Explicațiile profesoarei de limba română sunt excelente! Pentru matematică mi-ar plăcea o profesoară care să "dea" mai bine pe sticlă. Copiii deja urăsc matematica, acum vor trece la un alt nivel al urii..." - Victor Dobre

"Sunt elev în a VIII - a si urăsc româna, însă iubesc matematica, vă rog nu mai generalizați, mie îmi place cum predă." -  David Marinescu

"Este o emisiune dragută! Dar matematica de clasa a VIII - a ar trebui să fie spusă mai cu viață …, aceasta este parerea mea sinceră! La română este OK!" - Șerban Andrei

Echipa TVR se bucură de toate aprecierile și sugestiile telespectatorilor și le așteaptă în continuare pe pagina de Facebook, iar dacă proiectul va continua și după această perioadă de criză, veți afla cu siguranță. Vom ține seama de sugestii precum cele ale lui Steffy:

"Este o emisiune foarte interesantă pentru elevii care dau evaluarea națională si bacul, dar aș vrea să fie și după ce încep școlile."

Cursurile Teleșcoala pot fi urmărite la TVR 2, TVR 2 HD, pe TVR+, pe canalul oficial de YouTube al TVR, dar si pe TVR.RO.

Informații despre proiectul Teleșcoala aflați și pe Facebook.

 

7:30 România…în bucate (R)

TVR Moldova

Gatim romaneste

Prezintă Betty Turculeț

Producător Luminita Popa

Jurnalist Cătălin Blebea

Producător Cristina Murgu

Producător delegat Alexandra Tiniche

Emisiune realizată de TVR Moldova

(Reluare)

8:00 Opera comică pentru copii

Sezon Nou

*Opera copiilor

Producător: Valentina Băinţan

 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2