loader
Foto

Galerie foto

Cum se vede universul, după descoperirea bosonului Higgs

Vineri, 6 mai, Mihai Melinescu a discutat, împreună cu invitaţii săi, despre impactul pe care îl are descoperirea bosonului Higgs în înţelegerea universului. „Dincolo de viitor” - de la 22:30, la TVR 2, TVR HD şi TVR+.

 

Dincolo de viitor

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Pentru orice țară, știința este unul dintre factorii fundamentali, nu doar ai cunoașterii umane, dar și ai civilizației. Ştiința este esențială publicului cel mai larg, de la copii, până la părinţi şi bunici.  Iar odată cu împlinirea a 60 de ani de înfiinţare atât a Televiziunii Române, cât şi a Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), TVR 2 aduce un program dedicaţi celor pasionaţi de ştiinţă, fie că vorbim de fizică, genetică, energie nucleară, medicină sau inteligenţă artificială.

În ediţia din 6 mai, la Dincolo de viitor am vorbit despre bosonul Higgs şi al cincilea câmp energetic, prezent în întregul Univers. Mihai Melinescu, moderatorul emisiunii, spune că „existența bosonului lui Higgs și a câmpului lui Higgs a fost o predicție teoretică lansată în 1964 de fizicianul Peter Higgs. Identificarea lui efectivă este extrem de importantă, confirmând modelul standard al fizicii particulelor și existenţa câmpului Higgs, un câmp energetic invizibil, prezent în întregul Univers”.

Considerată una dintre cele mai importante realizări ştiinţifice din ultimii ani, bosonul Higgs este particula care dă masă oricărei substanțe. Ei sunt cei care aduc greutatea în componența subparticulelor și de acolo în a oricărui obiect din univers. Există un câmp care este prezent pretutindeni în univers în care există bosonii. Celelalte particule atrag bosonii într-o măsură mai mică sau mai mare.

Despre impactul acestei descoperiri am vorbit cu fizicianul Andrei Dorobanțu şi profesorul Călin Alexa (Group Leader al ATLAS Cluster România), ambii membri ai Institutului Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.

***

Emisiunea Dincolo de viitor este realizată de TVR2 în parteneriat cu Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), UEFISCDI - Uniunea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, Cercetării, Dezvoltării și Inovării și Asociația DECS.

„Cred că au trecut ani buni de când telespectatorii pasionaţi de informaţie ştiinţifică nu au avut parte de un program care să fie difuzat constant la televizor. Iata că din acest an – greu pentru TVR  - încercăm să umplem acest gol, deocamdată doar pentru 24 de minute. Ce dorim să obtinem cu această emisiune este cât se poate de clar: ne dorim ca telespectatorii noştri să ştie pe ce lume trăiesc, pe ce planetă și care este direcția către care se îndreaptă viitorul omenirii ca specie  - deocamdată unică - în Univers”, spune Camelia Boştină, producătorul TVR al emisiunii Dincolo de viitor.

 

 

21:40 Drag de România mea! (R)

Drag de România mea!

​Prezintă: Paul Surugiu-Fuego

Producător Codruţa Prunariu

Jurnaliști: Adina Toderașcu, Andreea Baciu

(Reluare)

23:35 Grădini de vis: geometrie, artă, viaţă (R)

(Jardins d'ici et d'ailleurs, Franţa, 2016)

Regia: Lelio Moehr

*Arhitectul peisagist Jean-Philippe Teyssier ne prezintă cele mai frumoase grădini din Franţa şi din întreaga lume. Datorită întâlnirilor lui cu grădinari, peisagişti, horticultori, arhitecţi, istorici sau administratori de domenii, arta acestor spaţii naturale se dezvăluie ochilor noştri.

Realizatorii au vorbit cu artiştii peisagişti care găsesc soluţii inovatoare pentru a oferi spaţii pentru respiraţie şi poezie într-o lume tot mai urbanizată.

(Reluare)
 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2