loader
Foto

Competiţia de blogging creativ SuperBlog, la a 15-a ediţie

La nouă ani de la lansare, comunitatea SuperBlog, cea mai longevivă competiţie de blogging din România, se pregăteşte pentru a 15-a ediţie. La 1 septembrie a.c. s-au deschis înscrierile, iar bloggerii s-au aliniat la start pentru o nouă experienţă bogată în adrenalină, premii şi socializare.

 

Competiţia de blogging creativ SuperBlog, la a 15-a ediţie

Reunind o numeroasă comunitate de bloggeri din toată ţara şi din diasporă, competiţia a atras, în cele 14 ediţii, circa 2300 de participanţi şi s-au scris, în total, peste 28.000 de articole pe temele propuse de sponsori. Pe 26 septembrie a.c., odată cu lansarea primei probe, se va da startul noii ediţii a competiţiei, SuperBlog 2017, care promite provocări incitante şi premii atractive, distracţie şi adrenalină, socializare online, dar şi offline, la Gala de final.

Pe parcursul competiţiei (26 septembrie – 1 decembrie 2017), participanţii vor primi probe de blogging în fiecare zi de marţi, joi şi sâmbătă, pe diverse teme, inspirate de domeniul de activitate al sponsorilor, de la cosmetice şi articole de îmbrăcăminte, cărţi, credite, traduceri, ştampile, preparate asiatice, servicii hoteliere, proiectare rezidenţială, certificare energetică, articole IT, gadgeturi şi aparate electrocasnice, FMCG, filme, soluţii pentru afaceri etc.

Pentru fiecare probă, concurenţii au răgaz şapte zile pentru a-şi redacta şi înregistra articolele în platforma dedicată; apoi, juriul desemnat de sponsori evaluează şi notează articolele, stabilind astfel câştigătorii premiilor alocate. La finalul competitiei, în funcţie de rezultatele obţinute, superbloggerilor li se acordă premii suplimentare, cash şi/sau în produse. Valoare totală a premiilor alocate pentru ediţia SuperBlog 2017 depăşeşte suma de 20.000 lei.

Înscrierile au început la 1 septembrie şi continuă pe toată durata competiţiei. Participarea este deschisă tuturor blogurilor în limba română cu vechime de minimum trei luni şi cel puţin 20 de articole, indiferent de trafic sau tematică. Mai multe detalii, regulamentul de participare şi formularul de înscriere în competiţie sunt disponibile pe site-ul www.super-blog.eu.

Ediţia SuperBlog 2017 este sponsorizată de companiile AIA Proiect, Answear.ro, CND Turism – Vacanţe Speciale, Certificat-rapid.ro, Colop, Editura RAO, Farmec, Francize.ro, Hotel Royal Poiana Braşov, Hotmama.ro, Hurom Romania, InterComFilm Distribution, La Fântana, Magazinultau.ro, Swiss Solutions, Telecredit, Wu Xing, Yoda Romania.

"Ne bucurăm să fim pentru al doilea an la rând sponsorul principal al competiţiei SuperBlog. Echipa answear.ro de-abia aşteaptă să citească articole creative, scrise de bloggeri talentaţi, care pun atâta pasiune în ceea ce fac. Pentru noi, este o plăcere şi o încântare să facem parte din acest concurs şi să lucrăm îndeaproape cu echipa SuperBlog." - Simona Mincu, Head of Communication, Answear.ro

"magazinultau.ro este unul dintre primele site-uri de comerţ electronic din România. De aceea, nu avea cum să nu participe ca sponsor al celei mai vechi competiţii de blogging din România. Ne plac bloggerii, ne ajută să ducem mai uşor mesajele noastre către comunitate." - Dan Călugăreanu, manager al magazinultau.ro

“AIA Proiect participă deja la a treia ediţie consecutivă SuperBlog şi putem spune cu sinceritate că această competiţie a devenit nu doar un model de excelenţă, ci şi o sursă de inspiraţie. Felicitări organizatorilor, dar şi tuturor participanţilor pentru toată pasiunea pe care o pun în acest concurs şi vă mulţumim pentru oportunitatea oferită!” – Iulian Mihai, project manager AIA Proiect

"Suntem onoraţi să intrăm în familia SuperBlog. Pentru prima dată alături de voi, ne dorim să devenim parteneri de tradiţie. Din acest motiv am şi ales să găzduim gala în locaţia noastră din Poiana Braşov, pentru a ne putea cunoaşte mai bine şi pentru a sărbători împreună premianţii şi finaliştii acestei ediţii. Ne vedem la Gală, în Poiana Braşov. Succes tuturor!" - Ştefan Olaru, director general Hotel Royal*** Poiana Braşov

"O lume care trăieşte în timp real are nevoie de un serviciu în timp real. Trăim într-o eră în care cumpărătorii sunt permanent online, sunt conectaţi la reţele de socializare sau se informează cu privire la serviciile companiilor. În prima noastră interacţiune cu această competiţie am cunoscut bloggeri talentaţi pe care ar fi fost dificil să-i descoperim altfel, iar prin intermediul acestora am reuşit să ajungem mai aproape de clienţii noştri. Ne aliniem la start şi în această ediţie, fiind martori la performanţa în scris de care daţi dovadă. Cea de-a 15-a ediţie SuperBlog este un eveniment incitant şi solicitant, dar care aduce mulţumire şi zâmbete pe chipurile cititorilor." - Luminiţa Georgescu, Marketing Officer Telecredit

„Retrospectiv gândind, acum trei ani, când am participat pentru prima dată la competiţia SuperBlog, nici nu bănuiam că aceasta o să devină o tradiţie. În tot acest timp, am cunoscut bloggeri talentaţi, am citit sute de articole scrise cu pasiune, cu talent, debordând de o imaginaţie şi creativitate surprinzătoare de la an la an. Aşteptările ne-au fost depăşite mereu, chiar dacă am încercat, la rândul nostru, să surprindem prin unicitatea probelor. Felicitări pentru organizarea celui mai competitiv şi longeviv concurs de blogging din România! Ne bucurăm să facem parte din familia SuperBlog.” - Alexandru Panait, Marketing Colop România

Parteneri media: Chic-Elite, Comunicatedepresa.ro, Connect, Creadiv, Mujer.ro, PRwave, Radio Gold FM, toateBlogurile.ro, TVR2, Zelist Monitor.

Bloguri partenere: adrianatirnoveanu.ro, ArenaIT.net, calatoriaperfecta.ro, christian.hertzug.info, cristinalincu.ro, danielbotea.ro, ExTraViTa.ro, mihaelaroxana.ro, nimicurifantezii.blogspot.ro, opisicaneagra.ro, pezevenchi.ro, raluca03.wordpress.com, robintel.ro, savatoronto.com, SexulSlab.ro, tehnocultura.ro, tulips-and-sparkles.blogspot.ro. Organizator: SwissPlan.biz.

 

Despre SuperBlog

Lansată în 2008, SuperBlog este cea mai longevivă şi antrenantă competiţie din blogosfera românească. Proiectul are drept obiectiv să descopere şi să susţină noile talente ale blogosferei, precum şi să faciliteze colaborările dintre aceasta şi mediul de afaceri. Competiţia numără 14 ediţii (anual în perioada 2008-2012 şi bianual începând din 2013, cu o ediţie primăvara şi una toamna), în care s-au înregistrat, în total, aproximativ 2300 de participanţi şi s-au scris peste 28.000 de articole. Detalii, pe www.super-blog.eu.

1:30 Memorialul durerii O istorie care nu se învată la scoală (R)

Caractere

Într-o lume deformată, mutilată moral de un regim politic criminal, au existat oameni care au reușit să-și păstreze demnitatea, refuzând orice formă de compromis. De cele mai multe ori această verticalitate morală a fost pedepsită cu ani grei de închisoare. Această serie reunește figuri emblematice ale rezistenței anticomuniste românești,

Redactor: Doina Teodoru

Producător: Alexandru Munteanu

Un film de Lucia Hossu Longin

O coproducţie TVR-APTR

(Reluare)

2:25 Ora de ştiri (R)

(+ Sport )

(Reluare)
 
Scriitorul Florin Toma: „Fericirea e un concept care mă ţine în viaţă”

Invitatul Danielei Zeca Buzura în emisiunea „Mic Dejun cu un Campion” de sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10:00, este Florin Toma – scriitor de ...

În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

 

#tvr2