loader
Foto

Ceasurile copilăriei

„Cap compas” v-a propus în ediţia de sâmbătă, 10 iunie, o vizită în zona centrală a insulei Java din Indonezia. De la ora 13:00, la TVR 2, TVR HD şi online pe TVR+.

 

Cap Compas

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Yogyakarta, oraş care a fost prima capitală a Indoneziei, este destinaţia în care se adună ca într-un buchet palate şi hoteluri, temple şi bazare, oameni şi ceremonialuri.

Este o regiune specială fiind guvernată şi în prezent de un sultan. O călătorie în Yogyakarta este o imersiune într-o lume care arată precum un mozaic.

(w882) Cap compas

Indonezia este un stat secular iar principiul spiritual după care îşi rânduişte afinitatea religioasă se numeşte Pancasila, prin care se defineşte credinţa monoteistă. Este ţara cu cei mai mulţi musulmani din lume, populaţia de religie islamică însemnând aproximativ 202 milioane de cetăţeni - care reprezintă aproape 90% din populaţia ţării.

(w882) Cap compas

Islamul a pătruns în insulele sud-est asiatice prin intermediul comercianţilor, prin convertirile din familiile regale şi prin cuceriri armate, înlocuind treptat până la sfârşitul secolului al XVI-lea hinduismul şi budismul.

Palatul sultanului este meticulos proiectat şi reflectă percepţia javaneză despre univers. A fost edificat în mai multe etape şi terminat în anul 1790. Eleganţa surprinde superlativ. Pavilioanele sunt construite conform credinţelor ancestrale şi fiecare caracteristică a complexului de la curţi şi până la copaci are o funcţiune şi o semnificaţie simbolică.

(w882) Cap compas

Fondatorii au ales pentru construcţie un crâng de ficuşi specifici zonei între două râuri.  Cele mai multe secţiuni din palat au fost construite în timpul sultanului Hamengkubuwono VIII, care a domnit între anii 1921-1939.

(w882) Cap compas

Oraşul Yogyakarta îmbină străzi cu edificii publice ce amintesc de stilul colonial înnobilat prin accentele arhitecturii javaneze cu clădiri înghesuite ca mai oriunde în Asia. Oamenii sunt sociabili şi doar curiozitatea îi mai face să arunce câte o privire către străini. Aici batik nu înseamnă năframa purtată de femeile măritate în satele tradiţionale de pe la noi. Batik înseamnă tipul de imprimeu şi a făcut înconjurul lumii, aducând notorietate javanezilor. Din anul 2009, batik este monument UNESCO moştenire intangibilă a umanităţii.

(w882) cap compas

Suprafaţa oraşului este de aproape 33 kilometri pătraţi şi include zona palatului, zona colonială olandeză, zona comercială şi oraşul modern. Indonezia a fost cotată pe locul 50, la nivel mondial, în ceea ce priveşte numărul de turişti, având 12 milioane de oaspeţi în anul 2016. La 15 minute distanţă de oraş, coline şi pajişti te invită către nişte monumente ziduri şi porţi care par a fi mai degrabă aşezate de un scenograf sau de un designer ambiental pentru bucuria ochiului.

Ratu Boko este împărţit în patru părţi care conţin porţi, crematoriu, sala de audienţe, sala publică, pavilioane, altare în miniatură şi chiar un bazin numit cartierul femeilor. Se pare că, în epoca de înflorire de la Ratu Boko, hinduşii şi budiştii aborigeni trăiau în toleranţă şi la un moment dat, chiar sincretic, împrumutând forme de manifestare spirituală unii de la alţii.

(w882) Cap compas

La câţiva kilometri de Ratu Boko se află una dintre minunile lumii antice - Prambanan. Templul hindus de aici este cel mai mare din Indonezia şi unul dintre cele mai impozante din sud-estul Asiei. Abordarea arhitecturală este hindusă şi sanctuarul central are 47 de metri înălţime. A fost construit în secolul al IX-lea şi, iar în istoria timpurie a fost acoperit de cenuşa unei erupţii a vulcanului Merapi, fiind apoi deteriorat şi abandonat.

(w882) Cap Compas

La Prambanan, au existat 240 temple şi multe altare dedicate diferitelor zeităţi hinduse. Este împărţit în trei zone, având la baza o formă pătrată înconjurată cu ziduri de 390 metri pe fiecare latură. Arhitectura este bazată pe conceptul numit Vastu shastra. Aranjamentul este de tip manadala. Iniţial, templul a fost numit Shivagrha şi era dedicat doar lui Shiva, imitând Muntele Sfânt Meru, unde se credea că locuiesc zeii.

(w882) Titi Dinca

***

Cap compas este un program de televiziune complex care comportă atât valente de ordin turistic cât şi dimensiuni complementare legate de obiceiuri, spaţii culturale, identităţi  ambientale, stil şi rafinament în materie de amenajări ale industriei ospitalităţii, reţete culinare originale, degustări de vinuri şi forme de agrement.

Pe TVR+ găsiți toate ediţiile din arhiva emisiunii.

14:00 D’ale lu’ Mitică (R)

Scenariu: Cristian vlad

Reporter: Marian Marin

Producător: Liliana Vlad

(Reluare)

15:00 Teleşcoala

*Clasa a VIII-a Sezon Nou

* Matematica

Producator: Sinziana Milosoiu

 
Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care cântăm, ne distrăm și ne ...

Duminica Moromeților la TVR2

Duminica Moromeților la TVR2

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Ecranizările regizorului Stere Gulea după opera lui Marin Preda au fost realizate la 30 de ani distanță. Filmul „Moromeţii” din 1987 este difuzat ...

Ecranizarea din 2019 a romanului „Numele trandafirului

Miniseria „Numele trandafirului" este difuzată în premieră, în patru părți, pe TVR2. Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 22.00, este programată a ...

 

#tvr2