loader
Foto

Ce planuri are Fuego pentru această vară?

Destul de afectat de pandemie, Paul Surugiu-Fuego încearcă în permanență să găsească noi resurse morale pentru a merge mai departe.

 

Are publicul aproape, are o mulțime de proiecte și încearcă și el, la rându-i, să-i încurajeze pe cei din jur. A început deja filmările pentru sezonul al cincilea al emisiunii „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, de la TVR 2, care va debuta pe 6 septembrie. Noul sezon va fi mai spectaculos, un magazin duminical plin de povești, muzică bună, dans, diversitate și desigur, esență. Totodată, Fuego va continua să joace și teatru, redescoperindu-l și-n ipostaza de actor, în care-i stă foarte bine.

Are în plan și câteva piese noi, pe care le va lansa pe canalul său oficial de Youtube – FUEGO-PAUL SURUGIU. Despre vacanțe nu poate fi vorba, în schimb ne-a mărturisit în exclusivitate că vrea să redescopere România, de această dată cu alți ochi, așa că și-a propus clipe de respiro pe drumurile patriei. Desigur că-l puteți asculta, de luni până vineri, de la ora 19.00, și la NAȚIONAL FM, acolo unde, în GRAMOFONUL său, are idei de viață speciale, muzică românească de cea mai bună calitate și desigur o anumită stare de bine. Iată ce ne-a mărturisit artistul care pe 10 octombrie, va susține un concert pop simfonic la Sala Palatului, de la ora 20.00:

“Sunt bine cu mine! Chiar dacă stilul de viață e diferit acum, eu fiind permanent pe drumuri, fac o mulțime de alte lucruri și-mi ocup timpul cu lucruri utile. Nu vreau să merg în nici o vacanță exotică sau undeva departe de țara noastră, pentru că mi se pare o datorie morală, ca după tot ce s-a întâmplat, să fim aproape de ai noștri, să suținem economia și să ne vizităm țara, pe care, ce să vezi, nu o cunoaștem îndeajuns. Deși eu o știu în lung și-n lat, făcând până acum, în toți acești ani, zeci de milioane de kilometri, vreau să redescopăr cu alți ochi. Am în plan să merg în Apuseni, pe Transfăgărășan, prin locuri superbe în apropiere de locul meu natal și chiar pe la mare, acolo unde voi avea și câteva spectacole!” (Paul Surugiu-Fuego)

DIVERSITATE LA „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”

Duminică, 5 iulie, de la ora 15.00, pe TVR 2, avem noutăți și premiere, exclusivități și minuni. Astfel, superba artistă NATALIA BARBU vine la noi, aducând un fragment din Basarabia sa dragă. Va vorbi despre unirea celor două spații prin muzică și prin flori de liliac, va aduce un omagiu, alături de Fuego, mamei sale, regretata artistă ANA BARBU. Celebrul cantautor Adrian Romcescu ne cântă, în stilul său caracteristic despre dragoste și aduce un semn de reverență bunului său prieten, marele interpret român Aurelian Andreescu. Îl veți putea cunoaște duminică pe excepționalul puști DARIUS LUNGU, care la numai 8 ani are auz absolut, cântă minunat la pian și are numeroase premii și trofee la concursuri de specialitate. Acesta va veni însoțit de tatăl său, pianist de seamă – DRAGOȘ LUNGU – făcându-ne o demonstrație spectaculoasă.

(w882) FUEGO

Vom avea parte de o revelație atunci când marea artistă OANA LIANU, prințesa naiului, care este doctor în muzică și cântă la 10 instrumente de suflat, va face o demonstrație și o călătorie prin mai multe zone georgrafice, realizând și un special duet cu Fuego. Marele scriitor contemporan, execelent romancier, Nicolae Breban, ne va vorbi, într-un interviu emoționant, despre ce înseamnă România, viața și arta sa. Responsabili cu muzica de dragoste sunt cei de la PROCONSUL care ne aduc romantism și desigur, capodopera lor, una dintre cele mai frumoase melodii de dragoste românești. Nu vor lipsi premiere muzicale de la Paul Surugiu-Fuego, care are surprize, alături de Supermarket și baletul condus de Florin Mariș!

18:50 E vremea ta!

Prezintă: Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu

E vremea ta să primești date despre timpul probabil, climă, mediu și alte domenii conexe. Vei afla informații de la specialiști, curiozități, sfaturi utile și previziuni astrologice și vei ști cum îți influențează viața starea vremii.

Redactori:Laurenţiu Mandu, Cristina Dănilă, Adrian Bănută, Mirela Goldic, Claudia Nicolau şi Roxana Iordache

Producători: Raluca Brumariu

19:05 Comisarul Rex

Serial * Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

*Episodul 74

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist. O anchetă îl poartă pe comisarul italian Lorenzo Fabbri la Viena, unde întâmplarea i-l scoate în cale pe câinele poliţist Rex, care urmează să fie retras din activitate. Dar perseverentul patruped nu se lasă „scos la pensie”, ci îl ajută pe Fabbri să rezolve un caz complicat de crimă, dovedindu-se un partener de încredere. Ataşându-se de inteligentul animal, comisarul îl ia cu el la Roma, unde cariera lui Rex va continua cu succes timp de mulţi ani. Intuitiv, curajos şi loial, Rex va fi sprijinul de nădejde şi prietenul cel mai bun al comisarului Fabbri şi, apoi, al altor poliţişti cu care va lucra la cazuri palpitante şi periculoase.

Redactori: Anca Radu, Cristina Crăciun, Bogdan Stănescu

 
Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care cântăm, ne distrăm și ne ...

Duminica Moromeților la TVR2

Duminica Moromeților la TVR2

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Ecranizările regizorului Stere Gulea după opera lui Marin Preda au fost realizate la 30 de ani distanță. Filmul „Moromeţii” din 1987 este difuzat ...

Ecranizarea din 2019 a romanului „Numele trandafirului

Miniseria „Numele trandafirului" este difuzată în premieră, în patru părți, pe TVR2. Sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 22.00, este programată a ...

 

#tvr2