loader
Foto

Armata română în război alături de Germania nazistă

Sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 10.00, la TVR 2 şi pe TVR+ continuă seria documentară "România în anii celui de-Al  Doilea Război  Mondial".

 

România în anii celui de-Al Doilea Război Mondial

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Următoarele patru episoade (6,7,8 şi 9) prezintă contextul intrării şi participării armatei române, alături de Germania nazistă, în războiul împotriva Uniunii Sovietice pentru a elibera Basarabia şi Bucovina de Nord, teritorii răpite ţării noastre de marea putere de la Răsărit la sfârşitul lui iunie 1940, în baza prevederilor secrete ale tratatului Ribbentrop-Molotov.

A fost alternativa aleasă de Ion Antonescu în urma victoriilor Reich-ului în războiul fulger din vestul  şi nordul Europei, înfrângerea  şi scoaterea  din război a Franţei, aliatul tradiţional al statului român, fapt ce determinase semnarea tratatului de alianţă a României cu statele Axei.

Propaganda vremii prezenta eliberarea teritoriilor româneşti de la răsărit şi miazănoapte ca un război  sfânt, aşa cum se poate observa din documentarul având acelaşi nume, realizat de cineaştii şi operatorii care au filmat operaţiunile militare ale armatei române în vara anului 1941. După lupte grele, mai ales în zona Chişinăului  - unde pe fondul unor erori strategice ale comandamentului, precum şi  deficienţelor de înzestrare tehnologică a armatei incompatibile cu războiul modern, s-au observat limitele sistemului militar românesc  -  au fost eliberate Basarabia şi Bucovina, realizându-se vremelnica reîntregire.

Multă lume şi-ar fi dorit ca armata română să se oprească pe aliniamentul Nistrului, dar comandantul a decis continuarea operaţiunilor militare pe frontul de Răsărit pentru zdrobirea inamicului, care reprezenta  un pericol permanent pentru integritatea statului român.

Din perspectiva  de  astazi, este clar că a fost o eroare politică şi militară din partea lui Ion Antonescu, dar acesta spera  că, odată învinsă Uniunea Sovietică şi prin participarea armatei române, Hitler ar fi acceptat şi eliberarea Transilvaniei de nord-vest pierdută de statul român în favoarea Ungariei horthyste, în 30 august 1940. În fapt, Hitler nu semnase niciun angajament în acest sens şi e greu de presupus că şi-ar fi prejudiciat un aliat, în favoarea altuia, Ungaria şi România luptând alături de Germania.

Armata română a participat la lupte dincolo de graniţele fireşti şi a ocupat Odessa în toamna lui 1941, după ce armatele sovietice au părăsit oraşul. O diversiune a spionajului rusesc a determinat distrugerea sediului comandamentului român din acest oraş, iar Antonescu a ordonat represalii dure. Au fost  executaţi mulţi civili, unii dintre aceştia fiind evrei, suspectaţi că i-ar fi sprijinit pe sovietici.

Armata  română a participat alături de aliaţii din Axă la operaţiunile militare din Cuban, Stalingrad şi de la Cotul Donului. Au fost  înregistrate pierderi grele, iar Uniunea Sovietică reuşise să întoarcă soarta  războiului.  Marile încleştări de blindate de la Kursk  şi Orel, au înclinat decisiv balanţa în favoarea sovieticilor. Armatele germane şi române au fost nevoite să se retragă continuu în lunile următoare.  Evacuarea pe mare din Crimeea a fost considerată de către istoricii militari un adevarat Dunkerque românesc.

Consultanţi ştiintifici: col.dr. Petre Otu şi col.dr. Ion Giurca

Episoade realizate de Radu Găină şi Ion Vorovenci

11:00 Comisarul Rex (R)

Serial * Comisarul Rex (REX-Italia, Austria, 2008-2014)

*Episodul 67

Cu: Kaspar Capparoni, Fabio Ferri, Pilar Abella

*Serial poliţist.

Redactori: Anca Radu, Cristina Crăciun, Bogdan Stănescu

(Reluare)

12:00 Telejurnal TVR2

* Sport* Meteo

Transmisiune directă

Translator mimico-gestual Lena Dermengiu

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

 
CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

Folclor vs. music-hall, la „Drag de România mea!”

Duminică, 21 aprilie, de la ora 15.00 la TVR 2 vă oferim în dar o ediție savuroasă „Drag de România mea!”, cu genuri variate, de la folclor, până ...

 

#tvr2