loader
Foto

Galerie foto

Amintiri de la filmările „Grăbește-te încet”: „Pentru mine a fost un examen!”

În 1981, actorul Radu Gheorghe primea un rol alături de profesorii săi în comedia „Grăbește-te încet”, regizată de Geo Saizescu. Telespectatorii TVR 2 se vor bucura duminică, 7 ianuarie, de la ora 13.10, să îi revadă pe Dem Rădulescu, Stela Popescu, Sebastian Papaiani și Tamara Buciuceanu într-un film plin de umor și încurcături.

 

Cu umor și ironie, comedia cu titlul unui proverb latin, „Grăbește-te încet” (Festina lente), ne îndeamnă cu ajutorul unei povești captivante să ne aplecăm asupra unor principii importante de viață: sinceritate, onestitate şi dragoste. În regia lui Geo Saizescu, „Grăbește-te încet”, filmul ce are la bază scenariu scris de Ion Băieșu în 1981, relatează pățania directorul Dumitraşcu (Dem Rădulescu), un om onest, dar veşnic grăbit, care accidentează un tânăr care merge pe mijlocul străzii (interpretat de Radu Gheorghe).

Inițial, directorul are un moment de panică după săvârşirea accidentului ce părea mortal și fuge de la locul faptei. Cuprins de remușcări, acesta se întoarce, dar nu-şi mai găseşte victima. Tânărul accidentat reapare însă în viaţa sa și începe o relație de dragoste cu fiica celui ce l-a accidentat. De aici, încurcăturile dramatice şi comico-sentimentale încep să curgă.

„La aproape 40 de ani de la filmări, privesc cu nostalgie „Grăbește-te încet”. Pe atunci totul era „la noroc”. Mă întreb și acum cum reușeam să facem comedie când totul trebuia să treacă pe sub ochii cenzurii comuniste. Au fost și întâmplări fericite, iar una este „Grăbește-te încet”. Dincolo de plăcerea de a juca alături de marii actori ai vremii, pentru mine a fost un examen. Eram la începutul carierei și chiar student al mai marilor mei colegi. Aveam atât de multe de învățat și făceam eforturi să fiu la înălțime. Geo Saizescu făcuse deja istorie cu filmele de comedie și eram extrem de fericit să fac parte dintr-o distribuție atât de mare”, a povestit Radu Gheorghe.

„Grăbește-te încet” îi reunește în distribuție pe îndrăgiții actori: Dem Radulescu, Stela Popescu, Radu Gheorghe Sebastian Papaiani, Tamara Buciuceanu, Geo Saizescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Vasilica Tastaman, Ileana Stana Ionescu, Tania Filip, Ştefan Tapalagă, Nae Lăzărescu, Nicu Constantin și Mihai Mălaimare.

13:30 Pescar hoinar (R)

Prezintă: Ştefan Stoica şi Iulia Popescu

Producător şi realizator: Ligia Baboş

(Reluare)

14:00 Cursa prin istorie (R)

Producatori: Anca Berlogea-Boariu si Aziza Micu

Realizator Anca Berlogea-Boariu
Prezentator Adriana Irimescu
Jurnalist Stefania ȚTene

(Reluare)
 
Scriitorul Florin Toma: „Fericirea e un concept care mă ţine în viaţă”

Invitatul Danielei Zeca Buzura în emisiunea „Mic Dejun cu un Campion” de sâmbătă 27 aprilie, de la or 10:00, este Florin Toma – scriitor de ...

În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

 

#tvr2