loader
Foto

Adamache și Rică Răducanu intră în istorie

În 1970 a fost prima ediție a Cupei Mondiale la care au fost introduse schimbările de jucători în timpul meciurilor. Rică Răducanu nu putea rata momentul unei premiere mondiale.

 

La Mondialul mexican a fost pentru prima oară când FIFA a permis înlocuirea jucătorilor și din alte motive în afara celor medicale. Până atunci puteau fi înlocuiți doar jucătorii accidentați, iar la prima ediție a Mondialelor, în 1930, nu se putea face nici măcar acest lucru. Să ne amintim că, la primul turneu final din istorie, Alex Thépot, portarul Franței, a fost accidentat, iar locul lui între buturi a fost luat de către un jucător de câmp.

Deşi poveştile Cupei Mondiale susţin că, în 1974, portarul zairez Robert Kazadi Mwamba a fost primul goalkeeper schimbat la un turneu final din alt motiv decât o accidentare, acest lucru s-a întâmplat încă din 1970. La Mondialul mexican, România a căzut într-o grupă cu Anglia, Brazilia şi Cehoslovacia. Din motive disciplinare, selecţionerul tricolorilor, Angelo Niculescu, nu l-a utilizat în primele două partide din grupă pe obişnuitul titular al echipei, Necula Răducanu, jucător la Rapid Bucureşti, mergând pe mâna unui goalkeeper mai în vârstă, Stere Adamache (Steagul Roşu Braşov). România a pierdut la limită în faţa campioanei mondiale, Anglia (0-1), şi a câştigat partida împotriva cehoslovacilor (cu 2-1), avându-l pe Adamache între buturi. Nici pentru al treilea meci din grupă, cu Brazilia, nu se preconizau schimbări, Angelo Niculescu începând tot cu portarul braşovean titular. S-a întâmplat însă ca Pelé şi Jairzinho să marcheze de două ori într-un interval foarte scurt de timp,  între minutele 19 şi 22, iar Brazilia avea 2-0 pe tabelă înainte ca jucătorii români să se dezmeticească. În aceste condiţii, stafful naţionalei tricolore a decis să îl înlocuiască pe Adamache, temându-se ca acesta să nu cedeze psihic. Astfel, în minutul 27, Adamache a ieşit de pe teren, în locul lui intrând Necula Răducanu. Scorul final al meciului a fost 3-2 pentru Brazilia.

Sursă foto: Agerpres

20:00 Puternici, impreuna

* Redifuzare

*Emisiunea PUTERNICI, IMPREUNA este un program care aduce fata in fata o familie din randul oamenilor simpli (sau un reprezentant al familiei, de la caz la caz ) si o vedeta, o personalitate din lumea artistica, sportiva sau politica. Acestia isi expun in fata telespectatorilor problemele lor, probleme cu care se confrunta orice om indiferent de clasa sociala, pregatire profesionala sau sex. Emisiunea PUTERNICI, IMPREUNA poate deveni una dintre optiunile preferate ale telespectatorilor TVR2, care se regăsesc in tematica sa, dar si un bun prilej de a întâlni vedetele lor preferate cu problemele lor ascunse.Emisiunea, zilnica, de luni pana joi, va pune in discutie si va cauta solutii pentru aspecte ale vietii de familie ale românilor de rând, începand cu relatia in cuplu, cresterea șsi educarea copiilor, alegerea partenerului de viată, gestionarea situatiilor delicate in cuplu, etc.

Prezentator Liana Stanciu

Trauma divortului

Regizor Dan Manoliu

Producator Liana Daman

Jurnalisti Elena Cristescu, Dana Gutu, Luiza Caravasile, Andreea Baciu

21:00 Istorii de bun gust

(redifuzare)

Realizator: Camelia Moise

Producător: Larisa Avram

 
Scriitorul Florin Toma: „Fericirea e un concept care mă ţine în viaţă”

Invitatul Danielei Zeca Buzura în emisiunea „Mic Dejun cu un Campion” de sâmbătă 27 aprilie, de la or 10:00, este Florin Toma – scriitor de ...

În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

 

#tvr2