loader
Foto

Galerie foto

Actriţa Laura Vasiliu a venit sâmbătă la „Credinţă şi celebritate”

Cunoscuta actriţă din „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile” a vorbit cu Aziza Micu despre „trăirea credinţei în Dumnezeu”şi rolul religiei în cotidian.Sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 11:30, la TVR 2 şi TVR+.

 

Credinţă şi celebritate

Ediție disponibilă online pe TVR+

Pentru mulţi români, Laura Vasiliu este asociată cu rolul Găbiţei din „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile”, regizat de Cristian Mungiu şi recompensat cu  Palme d’Or la Festivalul de la Cannes. Dar Laura joacă pe scena teatrului de mai bine de 11 ani. Născută la Piatra Neamţ în 1976, actriţa a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, iar din 2003 evoluează la Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte.

Pentrul rolul Găbiţa din „4 3 2” a obţinut Premiul Gopo pentru cel mai bun rol secundar feminin şi Premiul pentru cel mai bun rol secundar acordat de Uniunea Cineaştilor din România UCIN.  În 2012, Laura a jucat în „Milo” – o producţie a fraţilor irlandezi Berend şi Roel Boorsma, care a fost premiată cu „Premio CGS Award” pentru originalitatea şi creativitatea naraţiunii, în cadrul Festivalului de Film Guiffoni din Italia.

Aziza Micu, realizatoarea şi producătoarea emisiunii, o descrie pe Laura ca pe o „actriţă tânără, pentru care trăirea credinţei în Dumnezeu este un exerciţiu zilnic”.

„Rolul principal în mult-premiatul film al lui Cristian Mungiu a propulsat-o în atenţia tuturor cinefililor, însemnând confirmarea talentului său. Dar succesul pe care l-a avut a însemnat şi o probă de foc, din punct de vedere spiritual, pentru că a trebuit să înveţe să nu pice în capcana vanităţii, a mândriei, să ştie să rămână cu picioarele pe pământ. Cu multă sensibilitate şi o nedisimulată modestie, Laura Vasiliu ne-a mărturisit în cadrul emisiunii cum a reuşit acest lucru, dar şi care sunt ispitele şi patimile vieţii de actriţă”. (Aziza Micu).

„Credinţă şi celebritate” stă de vorbă cu personalităţi din viaţa culturală a României despre modul în care spiritualitatea şi religia se „înţeleg” cu viaţa în lumina reflectoarelor. Este credinţa un „obicei” perimat? A crede în Dumnezeu a devenit o piedică în realizarea profesională? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care emisiunea „Credinţa şi celebritate” va răspunde, începând cu 11 octombrie, pe TVR 2.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

8:00 Opera comică pentru copii

Sezon Nou

*Opera copiilor

Producător: Valentina Băinţan

9:00 Generaţia Fit

Sezon Nou

Emisiunea" Generaţia Fit" oferă cea mai bună reţetă de stil de viaţă sănătos-antrenamente pe care le poţi face în sala de fitness, nutriţie corectă şi alimentaţie sănătoasă, antrenamente atractive de grup, reţete delicioase şi rapide, exerciţii pe care le poti face acasă, dar şi secretele stilului de viaţă sănătos ale vedetelor, persoanelor publice şi sportivilor de performanţă.

Emisiunea "Generaţia Fit" promovează un stil de viaţă sănătos, care include sportul, mişcarea, dar şi alimentaţia sănătoasă, şi educă publicul, oferind astfel noţiuni esenţiale privind practicarea corectă a activităţii sportive şi alimentaţia corectă.

Producător: Iulia Popescu

Coproducţie TVR şi Federaţia Română de Culturism şi Fitness

 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2