loader
Foto

Documentarele "360° Geo" şi copleşitoarea frumuseţe a naturii

La TVR 2 şi TVR HD, de luni până vineri, de la ora 14.00 aflăm obiceiurile indienilor Q‘eros din Peru, străbatem pădurile ecuatoriale din Venezuela, petrecem alături de napolitani, explorăm pădurile norvegiene şi ne încheiem periplul în Costa Rica.

 

Luni, 26 august descoperim o civilizaţie antică: "Peru - o alpaca pentru Christobal" (Perou, un alpaga pour Christobal, Franţa-Germania,2014). Realizator: Angelika Vogel

Populaţia Q‘eros trăieşte în sate răsfirate pe culmile Anzilor Cordilieri, fără electricitate sau telefon. Principala lor sursă de venit este lâna de alpaca, şi fiecare familie are cel puţin o turmă.

Este şi cazul familiei lui Christobal, în vârstă de 9 ani. Conform tradiţiei, băieţelul va fi naşul următorului pui născut. Dar nu se ştie câtă vreme indienii Q‘eros vor putea să mai respecte această tradiţie, fiindcă tot mai mulţi tineri părăsesc satele şi se mută la oraş. Deocamdată, Christobal nu se gândeşte să plece; el aşteaptă cu nerăbdare naşterea puiului său de alpaca.

Marţi, 27 august intrăm în contact cu două lumi aflate în opoziţie. “Venezuela – vânătorii de tarantula” (Venezuela, chasseurs de mygales, Franţa-Germania, 2015). Realizator: Gordian Arneth

Populaţia Piaroa, care trăieşte în pădurile ecuatoriale din Venezuela, are o relaţie specială cu tarantulele. În timpul sezonului ploios, ei le vânează pentru hrană.

(w882)

Dintotdeauna, şamanii tribului cred că tarantulele fac legătura între cele două lumi: a morţilor şi a noastră. Dar influenţa şamanilor, ca şi a păianjenilor, este în scădere, fiindcă tot mai multe familii trec la creştinism.

Miercuri, 28 august asistăm la “Căsătorie în stil napolitan” (Mariage a la napolitaine, Franţa-Germania, 2015), la TVR 2 şi TVR HD. Realizator: Carmen Butta.

O invitaţie în lumea fastuoasă a nunţilor napolitane, cu lansări de porumbei albi, plimbări cu elicopterul, focuri de artificii, petreceri în palate cu cel puţin o sută de invitaţi...

(w882)

La Neapole există tradiţia căsătoriilor spectaculoase, în cursul cărora cântă femminielli - bărbaţi efeminaţi - despre care se crede că aduc noroc mirilor. Între mai şi septembrie, aici au loc în medie o sută de nunţi pe zi, de două ori mai multe decât la Milano.

Joi, 29 august din   documentarul “Norvegia – femeile pădurar”  (Norvege – le bois, une affaire de femmes, Franţa-Germania,2016) aflăm de rolul pe care şi-l asumă femeile pentru a ocroti pădurea. Realizator: Friederike Schlumbom

În Norvegia, lemnul constituie o resursă naturală vitală a cărei exploatare ţine de tradiţie. Pentru a proteja mediul, dar şi pentru o dezvoltare durabilă, o echipă de femei-pădurar s-a angajat să facă o exploatare cu justă măsură a pădurilor.

(w882)

Vineri, 30 august, facem o expediţie peCocos- insula rechinilor” (Cocos–l’ile des requins, Franţa-Germania,2015). Realizator: Cordula Stadter

În apele dinspre Pacific ale statului Costa Rica trăiesc multe specii de rechin, care sunt vânaţi fără milă pentru aripioarele lor – la mare preţ în Asia. Din cauza pescuitului intensiv, existenţa însăşi le este pusă în pericol. Pentru a contracara situaţia, biologii marini le supraveghează traseele migratorii şi instalează zone de protecţie de-a lungul acestora.

2:45 Un trecut secret (R)

Film * Un trecut secret (His secret past-SUA, 2016)

Regia: Randy Carter

Cu: Brigid Brannagh, Gatlin Green, Austin James, Patrick Muldoon

*Thriller.

*

Redactor: Gabriela Onea

(Reluare)

4:10 Documentar 360°GEO (R)

* Ecuador, cealaltă patrie a ciocolatei (Equateur, l’autre pays du chocolat, Franţa-Germania, 2012)

Realizator: Thérèse Engels

Redactor: Ştefan Asavei

(Reluare)
 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2