loader
Foto

Galerie foto

360°-Géo ne poartă prin Australia, Bahamas, India şi Thailanda

Săptămâna aceasta, jurnaliştii de la Arte France vă aşteaptă cu cinci documentare fascinante. De la ora 19:00, aflaţi care-i lupta pentru supravieţuire din Bahamas sau cum arată tărâmul apelor din India.

 

Australia – Lupta pentru salvarea liliecilor (luni, 5 octombrie, ora 19:00)

Începând cu luna noiembrie şi până în ianuarie, liliecii australieni cad victimă unei maladii necunoscute; drept urmare, paralizează şi cad din copaci. Oamenii de ştiinţă nu au reuşit să identifice originea paraziţilor şi nici modul de acţiun; în plus,  această epidemie coincide cu perioada naşterilor, ceea ce duce la o reacţie în lanţ. Dacă o mamă liliac moare, şi puii ei sunt condamnaţi la moarte.

Liliecii din suburbiile oraşului Atherton au însă noroc; Jenny MacLean, de profesie fizioterapeut, şi-a deschis o clinică veterinară în nordul statului Queensland, iar în fiecare sezon, împreună cu echipa ei de voluntari, pune pe picioare peste 300 de lilieci.  (Jenny, docteur chauve-souris, Franţa-Germania, 2011)


Bahamas – Lupta pentru supravieţuire (marţi, 6 octombrie, ora 19:00)

Legendarul arhipelag Bahamas din vestul Atlanticului este alcătuit din peste 700 de insule şi 2.000 de recife de corali care creează senzaţia de loc paradisiac.

Cat Island este una dintre puţinele insule locuite. În 2011, ea a fost devastată de uraganul Irene, şi locuitorii săi simt şi acum efectele. Fiind în afara zonei turistice – cu avantajele sale fiscale – majoritatea trăiesc sub pragul minim de sărăcie şi abia reuşesc să supravieţuiască. Lipsa de locuri de muncă şi de perspectivă sunt propice instalării unei stări de letargie, dar câteva femei foarte motivate strâng idei pentru a relansa economia insulei şi a le reda tuturor încrederea în viitor. (Les mamas des Bahamas, Franţa-Germania, 2012)


Thailanda – Focuri de artificii pentru zei (joi, 8 octombrie, ora 19:00)

An de an, în lunile mai şi iunie, provincia thailandeză Isan este dată  cu totul peste cap; locuitorii din numeroase sate sărbătoresc Bun Bang Fai – sărbătoarea focurilor de artificii. În acest mod, ei imploră zeii să le acorde ploaie şi o recoltă bună. Această sărbătoare populară tradiţională pune la încercare măiestria celor mai buni pirotehnicieni din zonă. (Thailande: des fusees pour les dieux, Franţa-Germania, 2013)


Kiruna – Trenul legendar (sâmbătă, 10 octombrie, ora 19:00)

Steingrimm Snäve este norvegian, iar Hjördis Matti este suedeză. Punctul comun este pasiunea pentru meseriile lor: el este inginer, ea este şef de gară. Steingrimm a hotărât să-şi îndeplinească visul: să plece spre Suedia călătorind cu una dintre locomotivele legendare cu abur ce transportau minereul de la Kiruna. Hjördis pleacă în celălalt sens şi cei doi speră să se întâlnească la jumătatea drumului, la graniţa dintre Suedia şi Norvegia.

Acest tren a cunoscut o istorie turbulentă; din 1900, sute de muncitori au început să lucreze la drum. Au trebuit să dinamiteze secţiuni întregi din rocă pentru a pune şinele, iar butoaie întregi de ciment au fost aduse prin fiordurile din zonă, fiind ridicate de-a lungul falezei. Noile locomotive, compuse din două elemente, permit formarea unor trenuri cu 68 de vagoane care pot transporta până la 8500 tone de magnetit. (Kiruna, le train de grand nord, Franţa-Germania, 2011)


Majuli – Tărâm al apelor, tărâm al călugărilor (duminică, 11 octombrie, ora 19:00)

Documentarul urmăreşte primii paşi făcuţi în mânăstire de Lohit, un băieţel de 4 ani, care pleacă pe Majuli, cea mai mare insulă fluvială din lume, aflată în India. Este o mare onoare pentru o familie când un băieţel este primit într-una dintre mânăstirile de pe insulă. Călugării se roagă ca insula să nu fie înghiţită de apele fluviului Brahmaputra, dat fiind că în 60 de ani apa a erodat circa o treime din suprafaţa ei. (Majuli, terre des eaux, terre des moines, Franţa-Germania, 2012)


7:50 Documentar 360°GEO

* Nomazii din Kârgâzstan (Nomades du Kirghizstan, Franţa-Germania, 2009) Redifuzare

*Cu piscuri atingând peste 7.000 de metri, masivul Tian Shan marchează frontiera dintre China şi Kârgâzstan. De câţiva ani, din cauza accelerării topirii gheţarilor, păstorii semi-nomazi care îşi urcă primăvara turmele pe păşunile alpine au tot mai multe probleme la traversarea cursurilor de apă, transformate în torenţi.

Realizator: Wolfgang Mertin

Redactor: Corina Feleagă

8:45 Teleshopping

 
În emisiunea

La TVR2, 7 zile din 7, de la ora 18:50, iar sâmbătă şi duminică la 18:55, aflăm noutăţi despre climă, vreme şi planeta noastră alături de ...

Întrecere muzicală de Florii, la „Drag de România mea!”

Duminică, 28 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 2 și TVR Internațional, celebrăm Floriile într-o nouă confruntare spectaculoasă, una în care ...

Duminica Moromeților la TVR2

Duminica Moromeților la TVR2

publicat: luni, 22 aprilie 2024

Ecranizările regizorului Stere Gulea după opera lui Marin Preda au fost realizate la 30 de ani distanță. Filmul „Moromeţii” din 1987 este difuzat ...

 

#tvr2