loader
Foto

„Duminica filmului românesc” - dedicată regizorului Mircea Daneliuc

În 5 ianuarie, TVR 2 a programat filmele „Croaziera” (de la ora 14.10) şi „Senatorul melcilor” (de la ora 20.10)

 

Şi în 2014, TVR 2 continuă programul „Duminica filmului românesc” – ce dedică fiecare sfârşit de săptămână creaţiilor cinematografice româneşti, precum şi celor mai valoroşi regizori şi actori autohtoni.

Astfel, în 5 ianuarie, „Duminica filmului românesc” este dedicată regizorului Mircea Daneliuc, cunoscut publicului nostru şi ca scenarist, actor şi prozator. În această zi, TVR 2 a programat pentru cinefili difuzarea a două dintre cele mai apreciate filme ale sale: este vorba de „Croaziera” (1981) şi „Senatorul melcilor” (1995).

De la ora 14.10, Croaziera aduce în prim plan aventurile unui grup de tineri câştigători ai diverselor întreceri socialiste, care sunt recompensaţi cu o croazieră pe Dunăre. Sub privirea vigilentă a tovarăşului Proca şi a doctorului Velicu, însărcinaţi cu bunul mers al acţiunii, tinerii profită de orice prilej pentru a face haz şi a se abate de la "morala socialistă". În rolurile principale telespectatorii îi vor putea urmări pe: Tora Vasilescu, Nicolae Albani, Paul Lavric.

De la ora 20.10 este programată cea de-a doua producţie în regia lui Mircea Daneliuc - Senatorul melcilor, cu Dorel Vişan şi Cecilia Bârbora în rolurile principale. Filmul a fost nominalizat la "Palme d`Or", Cannes, în 1995 şi este o satiră la adresa noii clase de politicieni. Personajul central este senatorul Vârtosu care soseşte într-o localitate montană să inaugureze o instalaţie eoliană. Cu acest prilej, el este întâmpinat de un potop de reclamaţii din partea ţăranilor, nemulţumiţi de felul cum au fost reîmproprietăriţi. Se debarasează însă repede de ei şi se instalează într-o fostă vilă a lui Ceauşescu, în care dormise şi preşedintele Franţei, Charles de Gaulle. Senatorul comandă pentru prânzul de a doua zi melci, spre disperarea autorităţilor care scot la "cules" toată suflarea locului…

13:00 Azi pentru maine

Sezon Nou

* Sistemul scolar românesc îsi caută de 30 de ani o identitate. Reforme peste reforme, modificări de reforme, reveniri, experimente, încercări. S-au făcut studii mai mult s-au mai putin serioase, s-au încercat tot felul de solutii.

În realitate, sistemul de învătământ mosteneste în bună măsură zestrea celor 45 de ani de comunism. Elitele sale au fost atunci eliminate. Au rămas profesori buni peste tot, au existat în continuare si scoli mai bune, si licee, șsi universităti, dar toate acestea functionau mai degrabă inertial, nicidecum ca o consecintă a unor politici coerente si care să încurajeze performanta. Profesorii șsi părintii de astăzi sunt în mare măsură elevii de atunci, cei care culegeau recoltele, care învătau cu suplinitori de multe ori fără bacalaureat, în frig si/sau la lumânare.

*Episodul 2

Realizator Constantin Lupescu

Producător Alexandru Munteanu

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

14:00 Reţeaua de idoli (R)

Producător: Irina Păcurariu

(Reluare)
 
Acad. Maya Simionescu:

Invitata Danielei Zeca Buzura de sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10:00, la "Mic Dejun cu un Campion", este acad. Maya Simionescu – biolog, ...

CLEJANI, la „Istorii de bun gust”: de la sârbul preabogat, care a făcut prima școală de meserii din Principatele Române, până la „Taraful Haiducilor”

Camelia Moise ne-a invitat joi, 18 aprilie, de la ora 21:00 la Clejani, în județul Giurgiu, într-o ediție cu istorii și umor, dar și amintiri ...

Natură și aventură: La pescuit din caiac pe lac de munte| VIDEO

Duminică, 14 aprilie, de la ora 10.30, Dan Păvăloiu v-a dat întâlnire la pescuit pe lac de munte.  

 

#tvr2